Utilitare ușoareȘtiri

Iveco Daily obține trei premii importante din partea ETM

Peste 11.000 de cititori ai celor mai importante publicații de transport din Germania au confirmat supremația Iveco Daily în segmentul ușor.

Indiferent că vorbim de categoria de 3.5 tone și peste, diesel sau electric, Iveco Daily se dovedește a fi un produs redutabil, clasându-se de multe ori în fața competiției.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

O dovadă în acest sens o reprezintă cele trei premii recente obținute din partea ETM, unul din cele mai importante grupuri de media din Germania specializat în transport și logistică.

Sondajul derulat printre aproximativ 11.000 de cititori ai revistelor editate de ETM l-au încoronat pe Daily ca fiind “Cel mai bun vehicul de transport importat de până la 3.5 tone” și “Cel mai bun vehicul de transport importat mai mare de 3.5 tone”.

Îmbunătățit constant, Daily Euro 6 confirmă instinctul și reputația de partener de afaceri fiabil, oferind performanțe de neegalat, confort, productivitate și economie de combustibil.

Verisunea Daily Hi-Matic Euro 6 echipată cu transmisia automată cu 8 trepte oferă cea mai bună experiență de condus și lasă șoferul să se concentreze la trafic și condițiile de drum.

Iveco Daily obține trei premii importante din partea ETM

Sistemul inteligent EcoSwitch PRO reduce automat cuplul, fără ca șoferul să intervină, salvând combustibil, însă fără a compromite productivitatea.

Daily 7 tone, singurul vehicul din clasa sa cu această greutate maximă autorizată, oferă carosierilor o versatilitate unică care deschide o lume uriașă de posibilități de la camper la ambulanță, mașină de tractare, colectarea deșeurilor până la mașină de pizza, așa cum este modelul celor de la Camionetta.

IMG 2657

 

Daily Euro 6 ridică nivelul de confort având una din cele mai bine izolate cabine, zgomotul fiind cu 4 decibeli mai mic față de modelele precedente, respectiv 18 compartimente de depozitare amplasate strategic în cabină pentru o mai mare accesibilitate.

Duba italienilor permite șoferului să profite la maximum de timpul petrecut în cabină, fiind primul vehicul comercial ușor care duce conectivitate la bord dincolo de conceptul de infotainment, transformându-l într-un adevărat instrument de lucru profesional cu aplicația dedicată “Business Up Day”.

Acesta se comportă ca un asistent care evaluează stilul de condus și oferă sugestii în timp real, ceea ce poate duce la economii semnificative de combustibil.

Modelul Daily Tourys, care deja deține titlul de “International Minibus of the Year 2017”, a fost votat drept “Cel mai bun midibus/minibus importat” în versiunea sa electrică.

VEZI ȘI: Din 2018 se modifică modul de control al vehiculelor comerciale

Motorul electric de 80 kW și cuplu 300 Nm este perfect pentru servicii de transport prietenoase cu mediul, silențioase și confortabile.

Acest nou model are o autonomie cuprinsă între 110 și 160 km, în funcție de numărul de baterii. În comparație cu generația anterioară, noul Daily Electric livreză o eficiență crescută cu 25%, o sarcină utilă cu 100 kg mai mare și o durată de viață a bateriei cu 20% mai mare.

Iveco Daily este unul din cele mai versatile comerciale ușoare din clasa sa cu o gamă vastă de modele ce variază între 3.3 și 7.2 tone (greutate brută), respectiv un volum de marfă cuprins între 7.3 până la 19.6 mc. Versiunea bus are între 16 și 22 locuri pentru pasageri.

În ceea ce privește motorizările, Iveco Daily Euro 6 este disponibil cu două motoare cu patru cilindri de 2.3 litri și 3.0 litri, ce dezvoltă puteri cuprinse între 116 și 205 CP, respectiv un cuplu între 320 și 470 Nm. De asemenea, gama de motoare cuprinde și un propulsor pe gaz și unul electric.

Din aceeași categorie...

Back to top button