IVECO și ENGIE au inaugurat o nouă stație de alimentare cu gaz natural

IVECO și ENGIE au inaugurat o nouă stație de alimentare cu gaz natural
În februarie, când criza epidemică COVID-19, încă nu afectase atât de mult țările europene, IVECO și ENGIE au inaugurat o nouă stație de alimentare cu gaz natural.

Aceasta se află în partea de est a orașului Torino în cadrul cartierului general CNH Industrial. Zona a fost aleasă strategic întrucât se află la intersecția dintre mai multe artere principale și într-o zonă în care sunt amenajate peste 5.000 de metri pătrați de zone dedicate vehiculelor mari.

IVECO și ENGIE au inaugurat o nouă stație de alimentare cu gaz natural

Noua stație de alimentare dispune de două pompe pentru gaz natural lichefiat și alte patru pompe pentru gaz natural comprimat. De asemenea, italienii spun că au pregătit și câteva prize pentru reîncărcarea vehiculelor electrice.

Stația din Torino va fi deschisă în cursul săptămânii în intervalul 6:00 – 21:00.

Noul proiect lansat împreună cu IVECO vine să sublinieze încă o dată dorința celor de la ENGIE de a promova energia verde și o industrie mai curată. După cum probabil știți, marele avantaj al utilizării unui sistem de propulsie cu gaz constă în reducerea emisiilor de particule fine cu până la 95%, a dioxdului de azot cu până la 90%, dar și o reducere semnificativă a emisiilor de CO2.

VEZI ȘI: Germania a ridicat unele restricții privind cabotajul până pe 20 septembrie

„IVECO a fost unul dintre pionierii care a introdus gazele naturale în transporturi și a contribuit la dezvoltarea rețelei de distribuție. Gazul natural este soluția matură, disponibilă imediat, pentru decarbonizarea sectorului de transport. Acest acord cu ENGIE pentru deschiderea de noi stații de alimentare este o parte a abordării noastre holistie pentru transportul ecologic. Considerăm că este crucial ca toți actorii din sector să lucreze împreună pentru a realiza un transport cu adevărat durabil”, a declarat Fabrizio Buffa, directorul departamentului IVECO Gas.

Conform oficialilor ENGIE, doar sectorul de transporturi reprezintă 20% din energia globală consumată anual, iar emisiile de CO2 se ridică anual la 24%.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.