Utilitare ușoare

IVECO și Foton vor explora o posibilă colaborare

IVECO a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul chinez Foton pentru a explora o potențială colaborare în domeniul utilitarelor electrice și oportunități comune de afaceri în Europa și America de Sud.

Foton este o companie a grupului BAIC din China, care împărtășește angajamentul Iveco Group de a promova transformarea industriei automotive, urmărind multiple tehnologii pentru vehiculele comerciale, precum electric cu baterii, hibrid sau pile de combustie cu hidrogen. Potențiala cooperare va susține și eforturile de globalizare ale Foton.

Parteneriatul face parte din strategia Iveco Group de extindere a gamei de vehicule comerciale ușoare electrice cu modele mai ușoare decât Daily (3,5-7,2 tone), adăugând modele electrice (furgon și șasiu-cabină) sub pragul de 3,5 tone.

Iveco Group va investiga opțiunea de a utiliza canalele de vânzări ale IVECO pentru a comercializa în Europa și America de Sud o furgonetă electrică de sub 3,5 tone. Tot în acest an, Iveco Group a semnat un acord cu Hyundai Motor Company pentru a vinde un model electric șasiu-cabină Hyundai de 2,5-3,5 tone în Europa sub marca IVECO.

VEZI ȘI: IVECO lansează un nou site pentru accesorii

Memorandumul de înțelegere dintre Iveco Group și Foton cuprinde și explorarea unor posibile viitoare sinergii, inclusiv posibila localizare a activităților în Europa și America de Sud. Oportunități de aprovizionare, inclusiv prin marca de sisteme de propulsie a Iveco Group, FPT Industrial, vor fi de asemenea discutate.

Acordul fără obligații consolidează strategiile independente ale Iveco Group și Foton de a-și crește competitivitatea și a crea soluții inovatoare cerute la nivel mondial printr-un ecosistem de parteneriate reciproc avantajoase.

Din aceeași categorie...

Back to top button