IVECO Stralis NP alimentat cu LNG a intrat în flota Containerships
Cel mai recent membru al flotei companiei Containerships este un IVECO Stralis NP 460 în configurație 6×2 alimentat cu gaz natural lichefiat (LNG).
Noul camion IVECO Stralis NP reprezintă un membru esențial în strategia de dezvoltare a companiei și totodată, este cel de-al 60-lea camion pe care Containerships îl aduce în flotă.
IVECO Stralis NP devine astfel unul dintre cele mai de încredere mașinării, iar mulțumită sistemului cu gaz natural lichefiat, camionul poate parcurge până la 750 de kilometri cu un singur plin, cu 300 de kilometri mai mult față de vechea versiune.
Mai mult decât atât, Containerships este o companie căreia îi pasă de mediul înconjurător, iar prin intermediul lui Stralis NP, emisiile generate în timpul transportului vor scădea considerabil.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu cei de la Containerships, compania este una de logistică de tip door-to-door cu containere. Zona de operare a acestora se întinde de la Marea Baltică până la Marea Mediterană.
Prin folosirea unor camioane cu gaz natural lichefiat, compania va reuși ca la fiecare transport să scadă numărul de particule mici cu până la 99%, în timp ce emisiile de NOx scad cu până la 60%. Acesta valori au fost comparate cu cele ale unui camion echipat cu motor diesel. De asemenea, scăderea emisiilor de CO2 ajunge până la 25%.
VEZI ȘI: Krone demarează construcția unui nou laborator pentru validarea produselor
Cererea pentru implementarea unor soluții de transport sustenabile este în creștere, iar acțiunile cu siguranță nu mai sunt cauzate de politic.
“Feedback-ul clienților este clar. Pentru a reduce amprenta la nivel ecologic, compania are nevoie de mai multe soluții de transport sustenabile în tot lanțul de aprovizionare”, a declarat Janne Ritakoski, directorul de operațiuni din cadrul Containerships.