Jocul video oficial al Campionatului European de Camioane FIA va fi lansat în iulie 2019

Jocul video oficial al Campionatului European de Camioane FIA va fi lansat în iulie 2019
În sfârșit, pasionații de jocuri pe calculator și consolă se pot distra pilotând camioane pe circuitele virtuale. Totul în cel mai realist mod posibil.

Producătorul de jocuri electronice Bigben Games va lansa, în iulie 2019, jocul video oficial al Campionatului European de Camioane FIA (ETRC).

Jocul video oficial al Campionatului European de Camioane FIA va fi lansat în iulie 2019

Motorul grafic, KT Engine, este cel folosit și în jocuri precum V-Rally și TT Isle of Man, iar jocul video dedicat Campionatului European de Camioane FIA va fi disponibil pe platformele Playstation 4, Xbox One, PC și Nintendo Switch.

Conform ETRA (European Truck Racing Association), organizatorul acestui campionat, jocul nu este unul de tip Arcade, ușor nerealist, ci se adresează pasionaților și profesioniștilor din domeniu, adică jucătorilor cu experiență.

Astfel, la fel ca în competiția reală, simulatorul are câte 4 curse de câte 45 de kilometri pentru fiecare etapă, cu 12 camioane la start.

Punctele forte ale simulatorului sunt manevrele de depășire, manevrabilitatea vehiculelor și reacția fizică a unor mașini de curse cu o greutate de cinci tone.

VEZI ȘI: ASFINAG construiește două parcări noi pentru camioane în zona Parndorf/Neusiedl

Toate acestea pentru un comportament cât mai apropiat de cel din realitate și pentru a oferi utilizatorilor o senzație pe care o au și piloții de camioane, tehnologia aceasta făcând diferența dintre un simulator de curse normal și simulatorul pentru cursele de camioane.

Simulatorul respectă regulamentul competiției până în cele mai multe detalii, inclusiv penalizările din timpul cursei sau cantitatea de apă pe care o are la dispoziție pentru răcirea frânelor.

“Sunt extrem de încântat că cei de la Bigben au reușit să creeze un simulator complet diferit de cele obișnuite de curse care să reflecte exact solicitările la care sunt supuși piloții de camioane în timpul curselor.

Atenția la detalii, grafica excelentă și motorul care pune totul în mișcare sunt senzaționale și cred că toți utilizatorii vor avea o experiență fabuloasă atunci când vor juca acest joc”, a spus Georg Fuchs, directorul ETRA.

Follow #infotrucker