Justiția a respins solicitarea de interzicere a cabotajului în Germania

Justiția a respins solicitarea de interzicere a cabotajului în Germania
Solicitarea de interzicere a cabotajului în Germania, a celor care au participat la greva generală din Berlin, de la jumătatea lui 2020, a fost respinsă în justiție.

După protestul transportatorilor mici și mijlocii, care a culminat cu greva generală de pe străzile din Berlin pe 24 iunie, organizatorii au solicitat în instanță la Curtea Constituțională Federală din Karlsruhe interzicerea cabotajului și anularea tuturor prevederilor legislative care reglemetează acest lucru pe teritoriul Germaniei.

Justiția a respins solicitarea de interzicere a cabotajului în Germania

Încercarea asociațiilor care au organizat protestul transportatorilor de interzicere a cabotajului este, conform juriștilor, o acțiune care nu avea cum să fie acceptată de Curtea Constituțională.

După cele două acțiuni de protest de la Berlin, din 19 și 24 iunie, reprezentanții asociației BLV pro Initiative – Spedition und Logistik, care reprezintă companiile de transport mici și mijlocii din Germania, au trimis o scrisoare deschisă guvernului și ministrului transporturilor, dar pentru că niciuna dintre solicitări nu a fost rezolvată au înaintat o acțiune și în justiție.

Reprezentanții protestatarilor și-au motivat decizia pe nerespectarea prevederilor constituționale care se aplică în situațiile de urgență speciale, dar acțiunea înaintată în justiție pe 16 septembrie a fost respinsă ca nefondată.

VEZI ȘI: Tot mai mulți șoferi de camion din țări non-UE primesc permise de muncă în Uniunea Europeană

Reprezentanții protestatarilor nu mai pot apela la Curtea Constituțională pentru solicitări similare, dar au spus că pregătesc o acțiune de protest spre finalul anului prin care nu vor să blocheze drumurile, ci să-i facă pe oameni să înțeleagă cât de importante sunt companiile de transport locale și de impactul pe care-l au în desfășurarea vieții de zi cu zi și aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate.

Follow #infotrucker