Kamaz 4326 și VW Polo R WRC s-au întrecut pe iconica Ouninpohja

Kamaz și Volkswagen s-au întrecut pe iconica Ouninpohja
Volkswagen Polo R WRC de 318 CP, o mașină multiplă campioană în WRC, s-a întrecut pe iconica probă specială Ouninphja a Raliului Finlandei cu regele neîncoronat al Dakar-ului, Kamaz 4326 de 1.000 CP.

La volanul lui Polo R WRC s-a aflat Jari-Matti Latvala de trei ori câștigător al Raliului Finlandei, la fel ca și mașina sa.

Kamaz 4326 și VW Polo R WRC s-au întrecut pe iconica Ouninpohja

Foate aproape de acesta, în Kamaz 4326 s-a aflat “țarul dunelor” Ayrat Mardeev, câștigător al Dakar Rally în 2015 la categoria camioane și proaspăt câștigător cu Kamaz Master Team al rally-raid-ului Silk Way Rally desfășurat luna trecută între Rusia și China.

Așadar, Redbull, sponsorul principal al celor doua echipe, au pus un camion de 10.200 kg cu motor diesel de 16.2 litri în duel cu o mașină de o tonă cu motor turbo pe benzină de 1.6 litri pe cea mai spectaculoasă probă specială din WRC.

După cum chiar el a declarat, pe Latvala l-a surprins cât de mult poate să sară un camion.

„Atunci când accelerezi mașina, puterea puterea este pusă jos atât de repede încât unui camion îi ia ceva pentru a o prinde din urmă. Chestia nostimă este că la frânare, când camionul se apropie foarte mult, te simți ca simți ca și când ai vrea să evadezi”, spune Jari-Matti-Latvala, pilot WRC.

Kamaz 4326 și VW Polo R WRC s-au întrecut pe iconica Ouninpohja

 

„Această mașinărie este una impresionantă. Atunci când stai la volanulul unui camion atât de puternic, trăiești un sentiment incomparabil. Simți întreaga putere a acestuia de cum ai pornit motorul, în timp ce vibrațiile îți sunt transferate în mâini și corp”, a declarat Ayrat Mardeev, pilot Kamaz Master Team.

Pe probele speciale din Dakar, săriturile prin aer cu Kamaz-ul fac parte din meniul unei zile obișnuite de concurs.

În rally-raid-uri săriturile prin aer sunt la ordinea zilei. În timpul unei zile de concurs, pierzi numărătoarea acestora. Însă, Ouninpohja este una din cele mai cunoscute probe speciale din întreg Campionatul Mondial de Raliuri. Poate nu pentru săritoarele sale cât pentru locația și importanța sa pentru WRC. Așadar, pentru Jari-Matti și pentru mine, această activitate este scopul vieților noastre. Nu putem să trăim fără asta. O puteți numi dependență de adrenalină.

Ayrat Mardeev, pilot Kamaz Master Team

Pentru pilotul de raliu finlandez, să vadă un camion zburând pe tărâmurile sale natale i-a ridicat câteva posibile intrigi pentru viitor. Cum ar fi să-l vedem pe Latvala participând în Dakar Rally la volanul unui camion?

Kamaz 4326 și VW Polo R WRC s-au întrecut pe iconica Ouninpohja

N-ar fi primul pilot de raliuri care s-ar aventura în cel mai dificil rally-raid din lume, înaintea sa, legende ale WRC-ului precum Ari Vatanen, Juha Kankkunen, Carlos Sainz și recent, Mikko Hirvonen și Seb Loeb luând contact cu această lume. Totuși, Jari ar putea fi primul pilot de WRC care ar concura pe un camion în această competiție.

„Trebuie să spun că sunt destul de încântat. Poate, după ce îmi închei cariera de pilot în WRC ar trebui să merg în Dakar și să conduc un camion. Ar fi o experiență interesantă pentru mine. Știu că Loeb și alți piloți au condus mașini de Dakar, dar sincer să fiu sunt mul mai entuziasmat de camioane…”, a mai spus Latvala.

 

Follow #infotrucker