Trailer

Kässbohrer a lansat noua serie de semiremorci portcontainer

Kässbohrer a lansat recent noua serie de semiremorci portcontainer, disponibile atât în variante extensibile, cât și în variante fixe.

Noile semiremorci portcontainer Kässbohrer răspund diferitelor nevoi ale clienților din transportul intermodal. Proiectate cu gândul la funcționalitate și flexibilitate, noile semiremorci portcontainer vin cu un șasiu robust și ușor, o distribuție ideală a încărcăturii, un design ușor de utilizat pentru operațiuni rapide și ușoare care sporesc eficiența operațională generală și siguranța.

O caracteristică notabilă a noii serii de semiremorci portcontainer este utilizarea profilelor octogonale, care îmbunătățesc rezistența structurală și reduce greutatea. Acest lucru are ca rezultat o sarcină utilă mai mare și un potențial de reducere a consumului de combustibil.

Un alt aspect al noii serii de semiremorci portcontainer Kässbohrer este tehnologia avansată de frânare. Sistemele de frânare inteligente nu numai că oferă o putere de frânare fiabilă, ci și minimizează uzura, ceea ce poate duce la reducerea costurilor de întreținere și la prelungirea duratei de viață a frânelor.

Testare riguroasă

Noua generație de semiremorci porcontainer a fost testată extensiv pentru robustețe, siguranță și optimizare a costurilor pentru o durată de viață a vehiculului de minimum 10 ani în utilizare normală.

VEZI ȘI: Schmitz Cargobull și-a actualizat gama de semiremorci portcontainer

Testele au inclus 400 de ore de testare digitală pentru validarea designului, test de rigiditate torsională pentru rezistență optimă, distribuție ideală a încărcăturii, costuri de operare optime, testare a barei de protecție în conformitate cu R58.3 pentru eliminarea timpilor de nefuncționare din cauza deteriorării barei de protecție pentru toate operațiunile, precum și teste de siguranță Container Lock pentru a garanta reglementările ISO 1496 și ADR.

Pe lângă design, robustețea noii serii de semiremorci portcontainer este dată și de oțel S 700 MC folosit, în conformitate cu standardele ISO 1726-2 și ISO 1726.

Patru variante disponibile

Noua serie de semiremorci portcontainer Enginuity este disponibilă în patru variante constructive pentru transportul optim al containerelor de dimensiuni cuprinse între 20 și 45 de picioare:

  • K.SHG AH extensibil spate (greutate proprie de 4,680 kg) este potrivit pentru transportul containerelor de 20 până la 40 de picioare;
  • K.SHG AVH extensibil spate și față (greutate proprie de  4,770 kg) este potrivit pentru transportul containerelor de 20 până la 45 de picioare;
  • K.SHG S fix este potrivit pentru transportul containerelor de 20 până la 40 de picioare;
  • K.SHG L fix este potrivit pentru transportul containerelor de 40 ft și 45 de picioare.

K.SHG AVH poate fi cuplat cu autotractoare 6×2 sau 6×4, în timp ce K.SHG S poate fi cuplat cu autotractoare 4×2, 6×2 și 6×4.

Pentru transportatorii care apreciază viteza și eficiența la încărcare și descărcare, semiremrocile portcontainer extensibile oferă comenzi convenabile pentru reglarea lungimii șasiului pentru a se adapta la diferite dimensiuni ale containerelor. Acest lucru sporește versatilitatea și face posibilă transportarea unor încărcături diferite cu un singur șasiu.

Cu seria Enginuity, Kässbohrer urmărește durabilitatea, eficiența și ușurința de utilizare. Această inovație este menită să le ofere transportatorilor posibilitatea de a-și optimiza performanța operațională.

Din aceeași categorie...

Back to top button