IAA 2022: Kässbohrer Intago MAX, cea mai recent remorcă pentru transport auto

La IAA 2022, Kässbohrer Transport Technik a lansat Intago MAX, cea mai recentă remorcă pentru transport auto de vehicule electrice cu baterii.
Datorită apariției pe piață a tot mai multe automobile electrice cu baterii din ce în ce mai grele și mai mari, producătorul austriac Kässbohrer Transport Technik a proiectat o nouă remorcă cu două axe cu diverse opțiuni de încărcare, denumită Intago MAX.
Cu o greutate optimizată, grației structurii ușoare din oțel, noua remorcă eficientizează operațiunile de transport auto de vehicule electrice și se caracterizează printr-o gamă largă de opțiuni de încărcare. De asemenea, aceasta oferă opțiuni optime de încărcare a automobilelor electrice cu baterii și SUV-uri mari.
VEZI ȘI: DAF prezintă gama XD, modelele de construcții XDC și XFC și noi camioane electrice
Noua remorcă pentru transport auto Kässbohrer Intago MAX este echipată cu axe BPW cu suspensie pneumatică și anvelope duble. Intago MAX are un ampatament de 1.310 mm, o greutatea cuprinsă între 7.400 și 8.400 kg (în funcție de versiune), fiind proiectată pentru încărcături cu o sarcină pe axă de 1,5 tone.
Versiunea de remorcă Intago MAX FP (platformă pliabilă) vine cu un dispozitiv de ridicare brevetat, complet pliabil, care permite utilizarea spațiului de încărcare și mai eficient.