Trailer

Kässbohrer prezintă sistemul de alarmă Integrity Protection (VIDEO)

Kässbohrer a prezentat Integrity Protection, un sistem de alarmă pentru remorci descris drept simplu, ieftin și ușor de instalat.

Sistemul funcționează fără cabluri și este compus din patru senzori de mișcare (montați în interiorul semiremorcii), un modul de control (montat sub remorcă), o baterie și un card SIM.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Kässbohrer Integrity Protection începe să funcționeze automat odată cu închiderea ușilor remorcii, sau atunci când șoferul îl pornește din telecomandă. Dacă senzorii detectează o mișcare în remorcă, sistemul îl consideră o încercare de furt sau de pătrundere a imigranților ilegali.

Modulul de control acționează atunci un semnal de alarmă sonor, iar compania de transport este alertată automat. Compania are toate datele necesare pentru a notifica poliția, iar șoferul nu mai trebuie să iasă din cabină pentru a vedea ce se întâmplă.

VEZI ȘI: Schmitz Cargobull a prezentat în România semiremorca EcoVARIOS

Unul dintre avantajele sistemului este dimensiunea minimă a senzorilor de mișcare. Aceștia au doar 10 cm lățime și sunt montați imediat sub plafonul remorcii. De asemenea, bateria ar trebui să asigure funcționarea sistemului aproximativ 2 ani.

Greutatea componentelor este de aproximativ 1 kg, iar procesul de instalare în service durează mai puțin de o oră. Kässbohrer spune că pentru dezvoltarea noului sistem a analizat riscurile din industria de transport europeană și a discutat cu mai multe companii de transport de diferite mărimi.

Din aceeași categorie...

Back to top button