TrailerȘtiri

Kögel Box Light, o semiremorcă cu 3 axe fabricată din materiale ușoare

În cadrul celei de-a 67-a ediții a IAA de la Hanovra, Kögel a prezentat o semiremorcă cu 3 axe fabricată din materiale ușoare.

Denumită Kögel Box Light, aceasta este disponibilă în mai multe versiuni și poate fi produsă și după specificații proprii. Semiremorca are o masă totală de 6.100 de kilograme și mulțumită materialelor ușoare folosite în procesul de producție, clienții vor putea încărca cu până la 730 de kilograme în plus comparativ cu versiunea standard.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Șasiul este unul produs din materiale ușoare și folosește sistemul modular patentat până acum de Kögel. Modulele sale pot fi încărcate pe orice rampă sau cu orice stivuitor, iar componentele pentru asamblare vin cu un cadru ranforsat.

Corpul semiremorcii este produs din plywood (placaj stratificat din lemn) cu o grosime de 20 de milimetri, iar la exterior sunt acoperite cu GFRP (plastic ranforsat cu fibră de sticlă).

Acest ultim material nu oferă doar o structură fină, ci îmbunătățește și rezistența. În plus, este mult mai ușor de curățat.

Plafonul are o grosime de 40 de milimetri și este produs in-house de Kögel. Totodată, podeaua semiremorcii are o grosime de 30 de milimetri, iar elementele folosite la interior sunt 100% CFC-free.

Conform oficialilor companiei germane, noua Kögel Box Light oferă și un sistem special de suspensii gândite pentru o mentenanță mult mai ușoară.

Din aceeași categorie...

Back to top button