Kögel Trucker Trailer (KTT) va fi expus în cadrul Truck Grand Prix 2019

Kögel Trucker Trailer (KTT) va fi expus în cadrul Truck Grand Prix 2019

Kögel va expune la Truck Grand Prix 2019 semiremorca Kögel Trucker Trailer (KTT) din generația NOVUM, un model produs pe baza feedback-ului primit de la șoferii de camioane.

În calitate de sponsor oficial al echipei Hahn-Racing, Kögel va fi prezent la cea de-a 34-a ediție a festivalului internațional Truck Grand Prix ADAC care va avea loc între 19 și 21 iulie 2019 la Nürburgring.

Pe lângă o sesiune de autografe cu Jochen Hahn, de cinci ori campion european, o campanie de strângere de fonduri pentru șoferii profesioniști și vânzarea de articole de colecție pentru fani, Kögel va expune la stand și semiremorca Kögel Trucker Trailer (KTT) din generația NOVUM, un model produs pe baza feedback-ului primit de la șoferii de camioane.

Punctul de pornire pentru Kögel Trucker Trailer (KTT) este reprezentat de modelul Kögel Lightplus din generația NOVUM, cu un cadru și o caroserie optimizate în ceea ce privește sarcina utilă și masa.

La cererea profesioniștilor care au participat la sondaj, modelul KTT este prevăzut cu o gamă largă de dotări individuale.

Astfel, pentru o sarcină utilă cât mai mare, modelul Light a fost dotat cu echipamente cu masă redusă cum ar fi jante de aluminiu și rezervoare de aer din aluminiu.

VEZI ȘI: ZF prezintă primul airbag lateral exterior pre-coliziune

De asemenea, KTT este echipat cu sistemul de deschidere și blocare rapidă FastSlider de la Kögel.

Astfel, Kögel vine în întâmpinarea cerințelor șoferilor de a avea timpi de încărcare mai mici și le pune la dispoziție o manipulare mai rapidă, mai simplă și mai sigură în timpul încărcării și descărcării.

Numeroase alte modele „ajutătoare” completează gama de produse, care au fost adaptate în funcție de cerințele șoferilor.

Concursuri cu premii la standul KTT
Primii 350 participanți care răspund la cele trei întrebări scrise cu privire la modelul Kögel Trucker Trailer vor avea șansa să câștige un tricou KTT exclusiv direct la standul Kögel.

Toți fanii producătorului german de pe rețelele sociale care postează o fotografie cu hashtag-ul corespunzător, pe tema relaxare de vară în fața modelului KTT cu cele două șezlonguri și o masă Kögel, vor avea șansa să câștige acest set.

Meet & Greet cu Jochen Hahn, de cinci ori campion european
Jochen Hahn, campionul la curse de camioane, va fi prezent pentru toți fanii în data de 20 iulie la ora 16:40 la Meet & Greet la standul Kögel. Jochen va răspunde la orice întrebări ale fanilor și va da autografe.

Campanie de strângere de fonduri pentru fondul de asistență „Trucker’s World – Fahrer helfen Fahrern e. V.”
În schimbul unei mici donații către fondul de ajutor „Trucker’s World – Fahrer helfen Fahrern e. V.”, la standul Kögel de la Truck Grand Prix 2019 puteți primi o pereche de ochelari de soare Kögel ediția 2019 sau o pălărie de soare Kögel.

Șoferilor de camioane români care vor efectua repausul săptămânal lângă Nürburgring în weekend-ul19-21 iulie, le recomandăm să meargă la Truck Grand Prix 2019.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.