Kögel Trucker Trailer prezentată în cadrul transport logistic 2019

Kögel Trucker Trailer prezentată în cadrul transport logistic 2019

La transport logistic 2019, Kögel a expus noua versiune a semiremorcii cu prelată Kögel Trucker Trailer (KTT).

Kögel Trucker Trailer este rezultatul unui sondaj de opinie pe tema „semiremorca perfectă pentru șoferii de camion” realizat de Kögel în rândul șoferilor profesioniști la Truck Grand Prix, Wolfsmeile și în parcările de pe autostrăzile germane.

Departamentul de dezvoltare Kögel a verificat toate sugestiile în raport cu fezabilitatea și apoi le-a incorporat în modelul Kögel Trucker Trailer.

Prima versiune KTT a fost prezentată la IAA 2018, iar la transport logistic 2019 modelul a fost îmbunătățit, fiind prevăzut cu FastSlider, sistemul de deschidere și blocare rapidă Kögel.

Astfel, Kögel vine în întâmpinarea cerințelor șoferilor de a avea timpi de încărcare mai mici și le pune la dispoziție o manipulare mai rapidă, mai simplă și mai sigură în timpul încărcării și descărcării.

Numeroase alte modele „ajutătoare” completează gama de produse, care au fost adaptate în funcție de cerințele șoferilor.

Kögel Trucker Trailer este bazat pe modelul Kögel Lightplus din generația NOVUM, cu un cadru și o caroserie optimizate în ceea ce privește sarcina utilă și masa.

La cererea profesioniștilor care au participat la sondaj, modelul KTT este prevăzut cu o gamă largă de dotări individuale care vizează o sarcină utilă cât mai mare, precum jante și rezervoare de aer din aluminiu.

Desigur, KTT dispune de asemenea de bine-cunoscutele avantaje pe care le aduce generația NOVUM.

Acestea includ noua consolă de ventilație și iluminat de pe peretele frontal care transferă forțele prin intermediul elementelor longitudinale către cadru, noul cadru exterior care sporește semnificativ accesibilitatea punctelor de fixare Vario Fix, precum și buzunarele variabile ale barelor de pe stâlpii de glisare și de colț. Și tema osiilor este foarte importantă pentru șoferii profesioniști.

VEZI ȘI: Autostrada A1 din Germania închisă mai multe ore, după ce două camioane s-au ciocnit

Din acest motiv, axele semiremorcii Kögel KTA sunt montate pe modelul KTT cu agregate ușor de întreținut, cu stabilitate direcțională și fiabile, care se potrivesc perfect pe semiremorcă.

Sistemul unic de „suspensie dublă” al KTA, care constă dintr-un lagăr de cauciuc moale și un mâner din oțel pentru arcuri, nu îmbunătățește doar caracteristicile de condus ale semiremorcii, ci reduce de asemenea și nivelul de uzură.

În plus, prima și a treia axa sunt prevăzute cu un sistem de ridicare a axelor care completează perfect sistemul dinamic de reglaj al ampatamentului.

Încărcare și descărcare mai rapidă și asigurarea optimă a încărcăturii

Încărcarea și descărcarea precum și asigurarea încărcăturii au reprezentat un alt subiect principal de interes pentru persoanele intervievate.

Sistemul Kögel pentru prelate culisante FastSlider este utilizat pentru a deschide și închide prelata rapid și ușor.

Acest sistem de deschidere și blocare rapidă este întărit cu mini-stâlpi pentru a îndeplini cerințele privind rezistența caroseriei conform DIN EN 12642 Code XL. Acesta constă dintr-o manetă de deschidere cu blocare rapidă în partea din față, cu ajutorul căreia prelata poate fi deschisă și închisă în termen de câteva secunde, precum și din bine-cunoscutul sistem Kögel de întindere cu clichet.

Sistemul FastSlider de la Kögel este prevăzut și cu o prelată-plafon integrală Strong & Go de la Kögel. KTT este echipat cu noul opritor EasyFix de la Kögel pentru o asigurare rapidă și simplă a acoperișului culisant atunci când este deschis.

Opritorul EasyFix de la Kögel nu doar că menține acoperișul sigur pe poziții, ci permite ca acesta să fie închis cu ușurință după finalizarea procesului de încărcare fără nevoia de a fi deblocat din nou. Sistemul sporește eficiența și siguranța în timpul încărcării și descărcării.

Pentru asigurarea optimă a încărcăturii cu rezistență la frecare, cadrul exterior din oțel perforat Vario Fix este prevăzut cu 24 de perechi de suporturi de ancorare cu o sarcină de tracțiune de 2.500 kilograme pe fiecare inel.

Kögel Trucker Trailereste prevăzut cu un sistem de asigurare a încărcăturii parțiale pentru o asigurare convenabilă a încărcăturii. Din acest motiv sunt montate șine pe întreaga lungime a podelei și a centurii acoperișului.

Două bare verticale ghidate pe șina superioară pot fi blocate în poziția dorită iar încărcătura este asigurată transversal cu ajutorul a trei bări orizontale de încărcare. Sistemul este proiectat să asigure încărcătura în sens invers direcției de deplasare cu o încărcare completă de 27.000 kilograme.

Dotări individuale suplimentare ale KTT
Ca „add-on”, Kögel Trucker Trailerrespectă cerințele directivei Daimler 9.5. Aceasta include, printre altele, un opritor lateral de paleți și un perete frontal dublu. KTT este prevăzut de asemenea și cu un sistem de degivrare.

Acest furtun de aer lung și gonflabil este montat sub prelata-plafon.

Atunci când este umflat, furtunul ridică prelata în sus pentru a forma un acoperiș ușor ascuțit, eliminând astfel simplu și convenabil apa, zăpada și gheața acumulată.

Astfel, șoferii își respectă obligația de a elimina apa și gheața depusă pe acoperișul prelatelor înainte să pornească la drum și previn producerea unor accidente grave cauzate de căderea sloiurilor de gheață.

Semiremorca ușoară este echipată cu lămpi laterale intermitente de gabarit pentru a spori siguranța rutieră și pentru a preveni producerea accidentelor în viraje.

KTT este prevăzut cu lampa spate în regim multi-cameră Kögel LUXIMA LED cu monitorizare integrată a zonei posterioare, care s-a clasat pe locul trei la concursul internațional pe ramură „Trailer Innovation 2017”.

Senzorii pentru monitorizarea zonei posterioare și asistența la pornire în rampă sunt montați în lămpile spate în regim multi-cameră Kögel LUXIMA LED și suporturile pentru plăcuța de înmatriculare pentru a economisi spațiu.

Astfel nu mai este necesar un spațiu adițional de montaj în spatele vehiculului.

Alte dotări individuale includ un set de lămpi de marșarier Kögel LUXIMA LED în spate, un proiector de lucru Kögel LUXIMA LED montat în interiorul portalului peretelui posterior pentru iluminare interioară, un sistem pentru indicarea nivelului de uzură a garniturilor de frână, un sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, amortizor de cauciuc, un profil de cauciuc Delta transversal, două cutii mari de scule, capace de protecție pentru piulițele de roată, un sistem de monitorizare și control pentru datele EBS primite prin aplicație și multe altele.

Kögel Telematics
Modelul KTT este prevăzut de asemenea cu sistemul Kögel Telematics. Mulțumită pachetului telematic BasicTrailer, care combină serviciile PosControl, TrailerControl și EBSControl, modulul telematic Kögel Trailer transmite date cum ar fi poziționarea în timp real, starea de cuplaj și date EBD către portalul web Kögel Telematics.

Mulțumită bazei de date Kögel Telematics Connectivity, toate datele înregistrate pot fi afișate nu doar în portalul web Kögel Telematics și în alte sisteme de gestionare a flotei, ci pot fi importate în timp real în procese existente precum și într-o largă varietate de sisteme software.

Protecție permanentă împotriva coroziunii
Cu modelul KTT, întregul cadru al vehiculului este protejat în permanență împotriva coroziunii prin intermediul tehnologiei nano-ceramice și a vopsirii KTL cu lăcuire anti-UV uplimentara.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.