KRAVAG și Toll Collect devin membri PROFI – Pro Fahrer-Image e.V.

KRAVAG și Toll Collect devin membri PROFI – Pro Fahrer-Image e.V.
Compania de asigurări KRAVAG și Toll Collect au devenit membri ai PROFI – Pro Fahrer-Image și se vor implica activ pentru îmbunătățirea imaginii șoferilor de camion.

Începând din acest an, compania de asigurări KRAVAG, specializată pe domeniile de transport și logistică, este membru în cadrul asociației PROFI – Pro Fahrer-Image e.V., o entitate înființată de Asociația germană de transport, logistică și managementul deșeurilor (BGL).

KRAVAG și Toll Collect devin membri PROFI – Pro Fahrer-Image e.V.

Asociația este susținută și de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Digitale și are ca scop să contribuie la îmbunătățirea imaginii șoferilor de camion, să creeze condiții mai bune de muncă pentru șoferi, dar și să crească interesul pentru această profesie în rândul tinerilor și să-i atragă spre această profesie.

„Transportul rutier de mărfuri și în special șoferii de camion sunt pilonii societății de consum de astăzi și acest lucru s-a confirmat încă o dată în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19”, spune Bernd Melcher, directorul KRAVAG.

Conform sondajelor făcute de BGL în colaborare cu PROFI, tinerii nu i-au în calcul să devină șoferi de camion, iar cei care ajung în domeniu sunt constrânși din diferite motive.

“Tocmai asta vrem să schimbăm noi. Vrem să le arătăm tinerilor avantajele acestei meserii și să-i convingem că este o profesie atractivă și în care vor fi apreciați. Fără șoferii de camion toată industria este blocată”, a mai adăugat Bernd Melcher.

Tot începând din 2021, Toll Collect, compania care se ocupă de colectarea taxei de drum în Germania, este membru în cadrul asociației PROFI.

VEZI ȘI: Sándor Gábor (IFPTR) desemnat în funcția de secretar de stat la MTI

„Obiectivele asociației sunt similare cu ale noastre și pentru că suntem o companie implicată activ în transportul rutier de mărfuri vrem să facem ceva pentru ca toată lumea să înțeleagă importanța acestui sector. Suntem convinși că digitalizarea deschide noi oprtunități în acest domeniu și vizăm să atrageri tinerii spre această industrie“, a spus Dr. Gerhard Schulz, președintele consiliului de administrație al Toll Collect GmbH.

Prof. Dr. Dirk Engelhardt, membru în comisia de conducere PROFI și purtător de cuvânt al BGL, va coordona parteneriatele cu cele două companii și pregătește deja noile campanii care vor fi derulate anul acesta.

“În această perioadă toată lumea a conștientizat și mai mult cât de importanți sunt șoferii de camion și trebuie să profităm de acest lucru pentru a atrage tineri spre acest domeniu. Industria se confruntă cu o lipsă de șoferi și de oameni în sectorul de logistică și trebuie să ne asigurăm că nu vom confrunta cu o criză de personal”, a spus Prof. Dr. Dirk Engelhardt.

Follow #infotrucker