Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
TrailerTop News

O nouă lampă spate rotundă LED pentru semiremorci Krone

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Krone introduce o lampă spate rotundă LED complet nouă și benzi LED de 12,5 metri în semiremorci, pentru vizibilitate mai bună, fiabilitate crescută și întreținere simplificată.

Producătorul german Krone își extinde gama de echipamente pentru semiremorci cu noi soluții de iluminare LED, atât pentru partea sistemul de iluminare exterior, cât și pentru interiorul compartimentului de marfă.

infotrucker

Noile sisteme vizează creșterea vizibilității, simplificarea construcției și reducerea componentelor auxiliare, în linie cu tendințele din industria europeană de transport, unde fiabilitatea și costurile de exploatare devin tot mai importante pentru flote.

Elementul central este noua lampă spate rotundă LED, care înlocuiește vechea soluție cu trei camere separate. Krone integrează funcțiile de poziție, frână și semnalizare într-o singură cameră de lumină, în timp ce luminile de marșarier și reflectoarele triunghiulare rămân separate, iar ceața este mutată în modulul plăcuței de înmatriculare.

O nouă lampă spate rotundă LED pentru semiremorci Krone

Placa electronică include propriul sistem de control, eliminând necesitatea unor componente suplimentare precum balasturi sau module pentru controlul luminilor laterale intermitente. Carcasa și dispersorul sunt lipite și fixate suplimentar prin șuruburi ascunse, iar conectarea se face printr-un conector DIN cu baionetă, cu 7 pini, montat pe partea din spate.

Producătorul susține că noua unitate respectă standardul de protecție IP6K9K, ceea ce înseamnă rezistență ridicată la praf și apă, inclusiv în condiții de spălare la presiune. În plus, un sistem optimizat de management termic ar permite dezghețarea la fel de rapidă ca în cazul stopurilor clasice cu filament, un detaliu relevant pentru utilizarea în condiții de iarnă.

Iluminare interioară cu benzi LED de 12,5 metri

Pe lângă  noua lampă spate rotundă LED, Krone a introdus și benzi LED pentru iluminarea compartimentului de marfă. Cu o lungime de aproximativ 12,5 metri, acestea folosesc diode dispuse uniform, fiind sunt disponibile în versiuni montate pe o singură parte sau pe ambele părți ale semiremorcii.

iluminare banda led semiremorci krone

Potrivit producătorului, o singură bandă LED oferă în zona centrală a semiremorcii un nivel de lumină comparabil cu cel generat anterior de două proiectoare de lucru. Benzile sunt etanșate cu un strat de poliuretan, ating același standard IP6K9K și pot fi curățate fără probleme în timpul spălării industriale.

Un alt aspect important este integrarea completă în instalația electrică externă a vehiculului, astfel încât în interiorul compartimentului nu mai sunt necesare elemente de fixare suplimentare.

Din aceeași categorie...

Back to top button