GreenZone

Legea europeană a climei: Reducere de 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030

Angajamentul UE este de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Parlamentul European și negociatorii statelor UE au ajuns astăzi la un acord privind Legea europeană a climei. Angajamentul UE este de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, cu obiectivul intermediar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990.

După mai bine de 15 ore de negocieri, reprezentanții Parlamentului European au acceptat hotărârea luată de șefii de stat și de guvern din UE, la finalul anului 2020. PE își dorea o reducere a emisiilor de 60% până în 2030, dar și o metodă de calcul mult mai riguroasă.

Pe lângă procentaj, principalul punct de discuție a fost dacă dioxidul de carbon stocat de păduri, plante și sol ar trebui inclus în calcul. Parlamentarii Europeni s-au plâns că includerea ar însemna de fapt o reducere de doar 52,8%.

VEZI ȘI: Economii de până la 10.000 de euro pe an, utilizând camioane alimentate cu gaz

Parlamentarii au negociat limitarea acestei catități de dioxid de carbon la 225 de milioane de tone. Comisia UE va trebui să crească această cantitate la 300 de milioane de tone prin acțiuni de împădurire, astfel încât, la final, reducerea efectivă să fie de peste 55%.

”Este un moment extraordinar pentru UE și un semnal puternic pentru întreaga lume. Angajamentul nostru pentru neutralitatea climatică a UE va ghida politicile pentru următorii 30 de ani. Este o zi bună pentru oameni și pentru planetă”, a declarat vicepreședintele Comisiei UE, Frans Timmermans, după acordul privind Legea europeană a climei.

Vechiul obiectiv era o reducere de 40% până în 2030. Noul acord va influența drastic și viitoarele regulamente privind vehiculele noi. Sunt de așteptat subvenții mai mari pentru vehiculele cu emisii reduse sau zero, dar și taxe mai mari pentru vehiculele diesel.

Din aceeași categorie...

Back to top button