Un studiu recent arată că 87% dintre livrările cu camioane din Germania pot fi electrificate, dacă centrele logistice ar avea infrastructura de încărcare necesară.
Pot camioanele electrice să înlocuiască rapid transportul rutier convențional pe distanțe scurte și medii? Dacă ne uităm la datele dintr-un nou studiu realizat pentru Transport & Environment, răspunsul este categoric: da.
Potrivit cercetării semnate de Fraunhofer ISI și Öko-Institut, 87% dintre livrările cu camioane din Germania se desfășoară pe distanțe mai mici de 150 km. Vorbim de peste trei miliarde de kilometri anual – o cotă care ar putea fi acoperită aproape integral de vehicule electrice, cu încărcare exclusiv la bază.
Tehnologia există. Camioanele electrice capabile să parcurgă până la 600 km cu o singură încărcare sunt deja disponibile pe piață, iar producătorii își extind constant portofoliile. În plus, pentru cursele regionale, în care vehiculele se întorc la bază la finalul fiecărei zile, încărcarea peste noapte într-un depou devine soluția ideală – atât din punct de vedere economic, cât și operațional.
În cazul operațiunilor în schimburi, cu activitate extinsă în intervalul orar, încărcarea rapidă la depou sau chiar la punctul de descărcare oferă aceeași autonomie și ritm de lucru ca un camion diesel.
Studiul mai arată că aproape jumătate din camioanele aflate în circulație în Franța, Germania și Marea Britanie ar putea funcționa doar cu infrastructură de depou, fără să depindă de rețeaua publică de stații de încărcare. Iar această independență, într-un context în care directiva AFIR privind dezvoltarea infrastructurii publice este încă în fază de implementare, oferă un avantaj strategic pentru operatori.
Dincolo de sustenabilitate, încărcarea la bază înseamnă siguranță în planificare. Spre deosebire de incertitudinile din rețeaua publică – disponibilitate, funcționalitate, tarife dinamice –, alimentarea în curtea proprie permite control complet al costurilor și programului de lucru. În plus, reduce semnificativ presiunea pe infrastructura publică, permițând autorităților să prioritizeze investițiile în zone unde încărcarea la bază nu este posibil.
Infrastructura de încărcare a depozitelor poate fi gestionată în formule flexibile: privată, semi-privată sau semi-publică. Marile companii de logistică joacă un rol crucial în această etapă de tranziție. Datorită contractelor directe cu clienții și unei stabilități financiare superioare, ele pot investi rapid în stații de încărcare, dar pot acționa și ca furnizori de infrastructură pentru subcontractori. În acest fel, electrificarea se propagă dinspre centru spre periferie, exact unde IMM-urile întâmpină cele mai mari obstacole.
Și totuși, tranziția se împiedică în aceeași barieră cronică: lipsa de acțiune a statului. Costurile mari pentru racordarea la rețea, termenele de așteptare de ordinul anilor și lipsa unui cadru legal care să permită utilizarea comună a infrastructurii blochează inițiativa. Micii transportatori, deși interesați, nu au acces la instrumente financiare care să le permită să investească în camioane electrice sau în puncte de încărcare.
Modele de bună practică există. În Spania, garanțiile publice facilitează accesul IMM-urilor la credite. Franța oferă până la 50.000 de euro subvenție pentru fiecare camion electric și 15.000 de euro pentru infrastructura de încărcare, inclusiv racordarea la rețea. Germania, în schimb, stă pe un potențial uriaș, dar paralizat de birocrație și o lipsă clară de viziune politică. Același lucru îl putem spune și despre România.
Transport & Environment cere intervenții punctuale: programe naționale de sprijin pentru infrastructura de depou, eliminarea barierelor administrative pentru utilizarea în comun a stațiilor, reglementări clare pentru încărcarea bidirecțională și o reformă a sistemului de cote de emisii, astfel încât să reflecte realist beneficiile depot charging-ului.
Din perspectivă logistică, electrificarea regională nu mai este o întrebare de viitor, ci o oportunitate de prezent. Dacă 87% dintre livrările cu camioane pot fi electrificate astăzi, ceea ce lipsește nu este tehnologia – ci decizia. Și fiecare an pierdut înseamnă nu doar emisii în plus, ci și pierderi economice, investiții amânate și decalaje tot mai mari față de restul Europei.
