Mahindra și REE Automotive vor dezvolta vehicule comerciale electrice

Mahindra & Mahindra, parte a grupului Mahindra, și REE Automotive au semnat un memorandum pentru dezvoltarea și fabricarea unor modele de vehicule comerciale electrice pentru piețele globale.
O astfel de colaborare strategică ar urma să valorifice și mai mult tehnologiile dezvoltate până acum de REE Automotive și a modulului special dezvoltat de aceștia. Sistemul celor de la REE Automotive integrează în aripa roții grupul propulsor, suspensia și componente de direcție.
Parteneriatul va sprijini nevoia globală a clienților REE de 200.000 – 250.000 de vehicule comerciale electrice pe parcursul câtorva ani, inclusiv volumele potențiale interne și internaționale ale Mahindra. Producția va fi extinsă pe măsură pentru a susține un volum suplimentar pe piața globală, precum și pe cea indiană.
„Colaborarea noastră cu REE are potențialul de a aduce o abordare specială pentru o nouă eră a vehiculelor care valorifică punctele noastre forte”, a declarat Rajesh Jejurikar, director executiv Mahindra.
Arhitectura REE va spori capacitățile Mahindra în sectorul vehiculelor electrice. REE va valorifica prezența globală a Mahindra și capacitatea sa unică de flexibilitate a volumului, precum și expertiza sa în inginerie și dezvoltare de produse.
VEZI ȘI: Tot mai mulți șoferi de camion din țări non-UE primesc permise de muncă în Uniunea Europeană
„Suntem încântați să colaborăm cu Mahindra pentru a explora sinergii care ne vor permite să răspundem nevoilor clienților noștri pe baza amprentei și capacităților lui Mahindra. Structura unică a costurilor, capacitățile de proiectare și inginerie ale Mahindra și flexibilitatea volumului vor fi cheia abilității noastre de a aborda majoritatea pieței EV comerciale atât cu vehicule cu volum mare, cât și cu vehicule mai specifice pentru misiuni ”, a declarat Daniel Barel, co-fondator și director executiv REE.