GreenZone

MAN a primit comenzi pentru 2.000 de camioane electrice

La doar 7 luni de la startul vânzărilor, MAN a primit comenzi pentru 2.000 de camioane electrice eTGX și eTGS.

”Continuăm să luăm avânt în ce privește electromobilitatea. Camioanele noastre electrice sunt foarte bine primite de către clienți, iar începutul vânzărilor ne-a depășit așteptările”, a declarat Friedrich Baumann, membru al Comitetului Executiv al MAN Truck & Bus responsabil pentru Vânzări.

Comenzile au primit un impuls suplimentar după extinderea portofoliului de camioane electrice. Noile eTGX și eTGS sunt acum configurabile în peste 1 milion de posibile variante, clienții putând opta între mai multe ampatamente, cabine, puteri ale motoarelor, combinații ale bateriilor sau echipamente industriale.

”De când am prezentat portofoliul extins la târgul IFAT, cererea clienților a crescut semnificativ, în special în sectorul municipal”, a mai spus Baumann. De exemplu, MAN a câștigat recent două licitații pentru camioane electrice cu două și trei axe în Austria, iar comenzile pentru primele 5 unități au fost deja plasate.

VEZI ȘI: DB Schenker va folosi primele camioane electrice MAN

Prima serie specială a noului eTruck, care va fi produsă în acest an, este aproape complet vândută, cu excepția a câteva unități. Marea parte a comenzilor primite se referă însă la vehicule care vor fi produse în serie mare, începând din 2025, la fabrica MAN din Munchen.

Până în prezent, cea mai mare comandă de camioane electrice primită de MAN este cea din partea companiei franceze Jacky Perrenot, pentru 100 de unități. MAN estimează că cererea de electromobilitate va crește rapid, iar până în 2030 jumătate dintre camionele noi vândute de MAN în Europa vor fi electrice.

Din aceeași categorie...

Back to top button