Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Camioane

MAN eTruck 2024 începe testele de anduranță pe drumurile publice

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

După ce a trecut cu succes de testele de iarnă, viitorul camion electric MAN pentru distanțe lungi, care a primit deocamdată indicativul eTruck 2024, a început testele de anduranță pe drumurile publice.

Lansarea de piață a noului MAN eTruck 2024 se apropie. După testele de iarnă urmează testele de lungă distanță pe drumurile publice. Călătoria inaugurală a avut loc în jurul stadionului Olimpic din Munchen, iar în camion au luat loc premierul Bavariei, Markus Söder, și șeful MAN, Alexander Vlaskamp.

infotrucker

Acesta a subliniat încă o dată nevoia extinderii infrastructurii publice de încărcare, pentru o tranziție de succes a transportului către camioanele electrice cu baterii. Obiectivul MAN este ca, în 2030, jumătate dintre camioanele sale noi înmatriculate în Europa să fie electrice.

”După succesul din testele de iarnă, aducem acum camionul electric cu baterii pe drumurile din Bavaria. Începând de la mijlocul acestei decade, în Germania va fi mai economic să operezi camioane electrice decât unele cu motoare cu combustie. Vom lansa camionul nostru electric greu la momentul potrivit, când cererea din partea transportatorilor este așteptată să înflorească”, a spus Alexander Vlaskamp.

VEZI ȘI: MAN lansează sistemul Front Detection și un senzor pentru cuplarea semiremorcii

Ca parte a grupului TRATON, MAN dezvoltă activ cel puțin 1.700 de puncte de încărcare de mare capacitate pe autostrăzile și la centrele logistice din Europa, în cadrul unui joint venture cu alți parteneri. MAN este implicată și în proiectul HoLa, în cadrul căruia vor fi instalate puncte de încărcare rapidă pe autostrada A2, între Berlin și regiunea Ruhr, la care camioanele electrice pentru distanțe lungi pot fi reîncărcate în timpul pauzei de 45 de minute.

Din punct de vedere tehnic, noul camion electric MAN este pregătit pentru cerințele standardului de încărcare megawatt (MCS), așteptat după 2025. În primă fază vor fi disponibile autonomii zilnice de 600-800 km, iar mai târziu de până la 1.000 km, acoperind majoritatea aplicațiilor tipice de transport ale camioanelor convenționale.

Producția noului MAN eTruck va începe în 2024, la fabrica principală din Munchen, pe aceeași linie de asamblare cu camioanele diesel. Producția mixtă va aduce flexibilitatea necesară pentru creșterea treptată a cererii de camioane electrice în următorii ani, dar și menținerea producției de camioane diesel atât timp cât va fi nevoie.

MAN își propune să producă 2.500 de camioane electrice grele în 2025 și nu mai puțin de 40.000 în 2030. Bateriile pentru aceste camioane vor fi produse intern, la fabrica MAN din Nuremberg. Pentru 2030, obiectivul de producție al fabricii din Nuremberg este de 100.000 de baterii.

Din aceeași categorie...

Back to top button