baumaInfoTechȘtiriTehnologie

MAN lansează noi motoare pentru utilaje de construcții

În cadrul bauma 2016, MAN Engines va prezinta atât motorul D2862 LE13x cu doisprezece cilindri cât şi motorul D3876 LE12x cu şase cilindri, cu care pot fi echipate utilajele din construcţii.

Motoarele depăşesc proprietăţile modelelor anterioare având o curbă de putere îmbunătăţită, respectând în același timp normele de poluare Stage IV/Tier 4 final. Ambele propulsoare se bazează pe cele mai recente serii de motoare MAN, asigurând astfel viitorul pentru producătorii de utilaje pentru construcţii.

Modelul D2862 LE13x acoperă intervalele de putere de la 588 kW la 816 kW (800 CP până la 1.110 CP), urmând a fi disponibile în variantele 588 kW, 650 kW, 750 kW şi 816 kW (800 CP, 884 CP, 1.020 CP şi 1.110 CP). Capacitatea sa cilindrică de 24.24 litri este obţinută la motorul MAN printr-un alezaj de 128 mm şi o cursă a pistonului de 157 mm. Supraalimentarea Wastegate permite la turaţii reduse (1.300 până la 1.400 rotații/minut) un cuplu remarcabil de la 3.750 până la 5.000 Nm.

MAN lansează noi motoare pentru utilaje de construcții

Datorită dimensiunilor sale reduse precum şi a sistemului modular de tratare a gazelor de ardere, cu componente individuale cu poziţionare variabilă, motoriul poate fi utilizat în multiple aplicaţii din cadrul utilajelor de construcţii. Din acestea se numără, printre altele încărcătoarele frontale cu pneuri, excavatoare cu şenile, concasoare, utilaje pentru construcţii subterane, utilaje din industria extractivă, însă şi pentru aplicaţii de reciclare precum şi macarale mobile. Normele de poluate Stage IV/Tier 4 final sunt îndeplinite de către D2862 LE13x în lipsa recirculării gazelor de ardere numai datorită reducţiei catalitice selective (SCR-only).

MAN D3876 îşi evidenţiază calităţile de motor extrem de flexibil prin modul sau constructiv compact şi uşor. Modelul MAN D3876 LE12x deserveşte intervalele de putere 415 kW, 450 kW şi 485 kW (565 CP, 612 CP şi 660 CP). Un alezaj de 138 mm şi o cursă a pistonului de 170 mm realizează o cilindree de 15.26 litri. Geometria variabilă a turbinei (VTG) asigură o plajă largă de cuplu şi de putere, cuprinse între 1.050 și 1.450 rot/min. și un cuplu maxim de 2.700 la 3.000 Nm. Astfel, la turaţii reduse este disponibilă o presiune de alimentare şi o dinamică suficientă, de care este nevoie la utilajele din construcţii, precum încărcătoarele frontale cu pneuri, excavatoare şi macarale mobile. Un sistem Common-Rail, cu o presiune de injecţie de aproximativ 2.500 bar permite o ardere optimizată a carburantului, reducând astfel emisiile fără a face compromisuri în ceea ce priveşte eficienţa şi puterea.

VEZI ȘI: MAN va lansa la bauma 2016 aplicația MAN DriverConnect

În ciuda configuraţiei constructive evident mai uşoare şi mai compacte în raport cu modelele precedente, motorul dezvoltă totuşi o putere la un nivel comparabil. Datorită utilizării celor mai moderne sisteme de recirculare a gazelor de ardere şi SCR, motorul atinge fără probleme nivelul de poluare Stage IV/Tier 4 final.

Baza modelului D3876 LE12x o reprezintă agregatul fabricat la scară mare al celui mai puternic motor de camion de la MAN, respectând norma de polaure Euro VI. Acesta a fost prezentat deja în anul 2014 la târgul IAA Hanovra, de atunci fiind utilizat cu mare succes.

Sistem modulat de tratare a gazelor
Sistemul modular de tratare a gazelor de ardere (AGN) permite la toate motoarele MAN, datorită componentelor, ce pot fi amplasate conform necesităţilor, o integrare flexibilă a sistemului, permiţând concomitent o densitate crescută a configuraţiilor. Cele 16 variante diferite ale AGN permit producătorilor de utilaje să exploateze, la aplicaţii cu o disponibilitate critică de spaţiu, în mod optim spaţiile existente, ci cresc prin aceasta şi compatibilitatea şi flexibilitatea la montarea motoarelor.

În cadrul dezvoltării motoarelor sale, MAN pune în general mare preţ pe o cotă ridicată de componente şi subansambluri identice, ce sunt integrate în motoare cu multiple destinaţii. Ca urmare a acestui concept de piese similare, costurile de service sunt menţinute în favoarea clienţilor la un nivel redus, costurile de întreţinere fiind simplificate.

În acelaşi timp, la dezvoltarea conformă cu aplicaţiile specifice tehnologiei utilajelor destinate construcţiilor, MAN îşi pune în valoare experienţa acumulată de mai multe decenii. Concret, aceasta semnifică configurarea robustă a componentelor împotriva prafului, a materialelor şi substanţelor organice şi minerale, precum şi a temperaturilor extreme, în acelaşi timp de a adapta baia de ulei pentru ca aceasta să poată fi amplasată în poziţii extrem de oblice.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button