Bus

MAN Lion’s City E, din ce în ce mai popular în Europa

Modelul MAN Lion’s City E reușește să electrifice Europa. Din ce în ce mai multe orașe aleg pentru transportul în comun autobuze electrice de la MAN, ultimele două fiind Luxemburg și Anvers.

Operatorul de transport local Voyages Emile Weber a comandat patru modele în varianta de 12 metri care vor fi folosite în zona de nord a orașului Luxemburg. Obiectivul companiei este ca în următorii ani să înlocuiască toată flota de vehicule care efectuează transport public local cu vehicule electrice.

MAN Lion’s City E, din ce în ce mai popular în Europa

Noul MAN Lion’s City E rulează și pe străzile din Belgia, compania de transport local Hansea utilizând un autobuz electric în Anvers. Achiziția a fost una pentru a testa eficiența unui autobuz electric, iar Mario Provez, directorul tehnic al Hansea, a fost extrem de încântat de alegere: ”Cu siguranță vom continua în această direcție și vom schimba vehiculele vechi cu unele noi, electrice. Nu am avut nicio problemă în operarea acestui model și MAN Lion’s City E a trecut cu bine toate provocările urbane din Avers”.

Road show-ul european continuă în 2021 și va ajunge inclusiv în România

Numeroase vehicule au fost incluse în flotele de transport public pentru ca operatorii să testeze în traficul real eficiența unui autobuz electric. De asemenea, în orașe precum Hamburg, Munchen sau Wolsfburg au fost derulate teste pe termen lung pentru a aduna informații despre autonomie, încărcare, siguranță, confort, fiabilitate, dar și felul în care se comportă un model electric în funcție de schimbările de la un anotimp la altul sau de topografia unui oraș.

MAN Lion’s City E a trecut cu bine toate teste și a reușit să impresioneze șoferi, călători și operatorii de flote. ”Suntem aici pentru a susține autoritățile locale în dezvoltarea unei mobilități cu zero emisii de noxe, iar Lion’s City E și-a dovedit eficiența atât la temperaturi de peste 35 °C, cât și la temperaturi de sub 0 °C”, a declarat Rudi Kuchta, director al departamentului Bus la MAN Truck & Bus.

VEZI ȘI: Cea mai mare comandă din istorie pentru vehicule MAN TGE

Interesul pentru autobuzul electric inovator de la MAN a fost uriaș pe parcursul road show-ului din Europa: 78 de opriri în 15 țări europene și reprezentanții a 141 de companii de transport care au avut ocazia să testeze modelul MAN Lion’s City E. Road show-ul de prezentare va continua și anul acesta și va ajunge în Rusia, Italia, Portugalia, Lituania și România. ”Este foarte important ca potențialii clienți să descopere personal modelul MAN Lion’s City E pentru a vedea cât de eficientă este e-mobilitatea propusă de ei”, a adăugat Kuchta.

Producția de serie este în creștere

În octombrie 2020 a început producția în serie a autobuzului electric MAN Lion’s City E, la fabrica din Starachowice (Polonia). Primul model produs este Lion’s City 12 E, cu o lungime de 12 metri, primul client fiind Verkehrsbetriebe Hamburg Holstein (VHH), operatorul de transport public local din Hamburg. Autobuzul articulat complet electric Lion’s City 18 E, care oferă spațiu pentru până la 120 de pasageri, va intra în producția de serie în aprilie.

Autobuzul electric de la MAN are amplasat motorul pe axa spate sau două motoare pe axa a doua și a treia, în cazul versiunii articulate. Bateriile sunt montate pe plafon și au o capacitate de 480 kWh (solo) și 640 kWh (articulat). Autonomia, în funcție de model, este între 200 și 270 de kilometri, pe toată durata de viață a bateriei.

Din aceeași categorie...

Back to top button