MAN Lion’s Coach C este noul autocar oficial al “Die Mannschaft”

MAN Lion’s Coach C este noul autocar oficial al “Die Mannschaft”
Echipa națională de fotbal a Germaniei (DFB) se va deplasa la meciuri la bordul unui autocar exclusivist MAN Lion’s Coach C.

În 2017, Volkswagen a devenit cel mai mare sponsor comercial al echipei naționale de fotbal a Germaniei (DFB), înlocuind după 45 de ani Mercedes-Benz.

MAN Lion’s Coach C este noul autocar oficial al “Die Mannschaft”

Astfel, conform contractului, începând din acest an, selecționerul Joachim Löw, alături de Neuer, Kimmich, Koos, Reus sau Sané, se vor deplasa la meciuri la bordul unui autocar exclusivist MAN Lion’s Coach C.

De asemenea, echipa națională de fotbal feminin a Germaniai și cea U21 vor călători la bordul unor autocare personalizate de la MAN Truck & Bus.

Prima deplasare a echipei lui Joachim Löw la bordul noului autocar MAN Lion’s Coach C a fost pe 20 martie 2019, când “Die Mannschaft” a jucat un amical împotriva Serbiei pe Volkswagen Arena în Wolfsburg.

“Suntem încântați să fim o parte importantă a parteneriatului dintre Volkswagen și Asociația de Fotbal din Germania. În calitate de partener oficial al DFB, noi vom furniza noilor autocare și, de acum înainte, vom duce echipa lui Joachim Löw la meciuri internaționale cu stil”, a declarat Joachim Drees, CEO MAN Truck & Bus, în cadrul predării oficiale a autocarului.

Cheia noului autocar i-a fost înmânată cu două zile înainte de meciul împotriva Serbiei, fostului internațional Oliver Bierhoff, care este director general al echipei naționale de fotbal a Germaniei.

VEZI ȘI: DHL Freight testează IVECO Stralis NP cu LNG în combinație cu o semiremorcă mega

“Vrem să ne întoarcem în topul fotbalului mondial. Parte din acest plan este să avem parteneri puternici alături, precum Volkswagen, Volkswagen Vehicule Comerciale și MAN”, spune Oliver Bierhoff, manager general al echipei naționale de fotbal a Germaniei.

“Die Mannschaft” vor începe meciurile internaționale și viitoarea campanie de calificare pentru Campionatul European din 2020, împinși de la spate de 500 CP, atât cât dezvoltă motorul lui MAN Lion’s Coach C.

MAN Lion’s Coach C este noul autocar oficial al “Die Mannschaft”

Noul autocar punctează la capitolele dinamică, confort și eficiență. Design-ul său distinctiv și gama unică de caracteristici de confort captează ochiul, oferind totodată un spațiu perfect de relaxare pentru jucători.

Atât echipa națională de fotbal feminin, care va participa în acest an la Cupa Mondială din Franța, cât și cea a stelelor viitorului – echipa națională U21 – vor utiliza două autocare MAN Lion’s Coach propulsate de același motor care livrează 460 CP.

Toate cele trei autocare au accesorii extinse speciale și un design interior exclusivist. Vehiculele cu trei axe în lungime de 13.4 metri, au fost personalizate de către MAN Bus Modification Center din Plauen.

Campania de calificare la Campionatul European din 2020 va oferi echipei lui Joachim Löw oportunitate de a se familiariza cu caracteristicile extinse de confort ale autocarului.

La fel ca și mesele încorporate și suporturile pentru picioare pe rândul din față, toate cele 36 de scaune din piele sunt echipate cu tetiere reglabile. Patru mese față-în-față, două dintre ele ajustabile pe înălțime, oferă un spațiu de întâlniri înainte și după joc.

O zonă de catering de ultimă generație, cu o multitudine de spații de depozitare, frigider și cafetieră, precum și o toaletă confortabilă transformă călătoria într-o experiență plăcută.

MAN Lion’s Coach C este noul autocar oficial al “Die Mannschaft”

Echipamentul multimedia oferă tot ceea ce ar putea avea nevoie echipa. WLAN premium cu recepție LTE, server media, monitoare LCD în spate, sistem audio cu difuzoare suplimentare și subwoofere, conexiune HDMI și prize USB.

Reprezentanții DFB pun un accent deosebit pe problema siguranței.

Astfel, autocarul este echipat cu șase camere video care monitorizează împrejurimile, respectiv numeroase sisteme de asistență a șoferului, inclusiv sisteme de asistență la frânare de urgență (EBA), sistem de siguranță la părăsirea benzii (LGS), program electronic de stabilitate (ESP), senzori de ploaie, sistemul MAN AttentionGuard și control adaptiv al vitezei de croazieră (ACC).

Ca parte a parteneriatului amplu dintre Volkswagen și DFB, MAN își continuă istoria lungă și de succes în sport.

„Multe cluburi europene de frunte – inclusiv Bayern München, Borussia Dortmund și Paris Saint-Germain călătoresc cu autocare MAN. În ceea ce privește sportul de echipă, este aproape imposibil să scăpați de autocarele furnizate de MAN Truck & Bus”, spune Hartmut Sander, vicepreședinte al comunicării corporative la MAN Truck & Bus, responsabil pentru sponsorizarea sportivă.

De altfel, sponsorizarea sportivă este un instrument de comunicare a mărcii bavareze MAN, care ajută la încărcarea emoțională și poziționarea în mod clar a MAN.

Follow #infotrucker