BusȘtiri

MAN Lion’s Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

Disponibil în trei lungimi diferite, cu două motoare eficiente și patru cutii de viteze, MAN Lion’s Intercity este ideal pentru transportul interurban și școlar.

În plus, în afara soluțiilor de asistență și șiguranță de ultimă generație, MAN Lion’s Intercity vine și cu soluții eficiente de protecție sanitară, atât pentru șofer, cât și pentru pasageri.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

MAN, un producător cu o gamă completă de autobuze și autocare, oferă cu modelul Lion’s Intercity o soluție optimă și eficientă pentru transportul interurban și școlar, dar și o variantă confortabilă pentru transporturi speciale ocazionale. Dezvoltarea acestui model a avut în prim plan optimizarea costurilor de exploatare oferind un consum scăzut, o fiabilitate crescută și o atenție la detalii care să corespundă și celor mai exigente solicitări.

Cu un designul modern, MAN Lion’s Intercity stă excelent și la capitolul aerodinamic, un alt aspect care se reflectă pozitiv în cifrele de consum. Pentru design, concept și numărul mare de locuri pentru pasageri, MAN Lion’s Intercity a primit și distincția iF Gold Award (2016).

În 2017, modelul cu două axe Lion’s Intercity C (R62) și cu o lungime de 13.250 mm a fost adăugat în gama de modele, completând gama cu două axe disponibilă deja – 12.280 mm Lion’s Intercity (R60, maximum 55 de scaune) și 13.050 mm Lion’s Intercity C (R61, maximum 59 de scaune) – cu un model atractiv, optimizat pentru 63 de pasageri pe scaune (sau 59 și un spațiu pentru un fotoliu rulant).

Cele trei ampatamente diferite (R60: 6.000 mm, R61: 6.774 mm, R62: 6.974 mm) sunt ajustate optim pentru utilizarea gândită și oferă suficient spațiu de stocare în spatele flapsurilor robuste ale ușilor și au o rază de bracaj impresionantă (între 20,96 m și 23,38 m). De exemplu, cea mai lungă dintre versiuni este ideală pentru utilizarea ca autobuz școlar corespunzând tuturor solicitărilor specifice unei astfel de utilizări.

VEZI ȘI: Concepte de autobuze autonome care vor revoluționa transportul public

Șasiul autobuzului interurban are multe în comun cu cele ale unui autocar și are, desigur, suspensie față independentă și stabilizatoare standard. Axa hipoida MAN HY-1350-B-03 este folosită ca axă motrică și este disponibilă cu 5 rapoarte finale diferite, în funcție de cutia de viteze cu care este echipat modelul, acest lucru permițând și configurarea specială în funcție de nevoile de utilizare.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

La fel ca la autocarele MAN, sunt montate amortizoare adaptive PCV (Premium Comfort Valve) care oferă un grad sporit de confort și siguranță, având în același timp costuri scăzute de întreținere.

Interior modern cu soluții de protecție împotriva răspândirii virușilor
Interiorul modelului Lion’s Intercity este funcțional și confortabil și poate fi echipat în funcție de nevoile fiecărui client în parte.

Se poate pleca de la o configurație simplă, de bază, pentru un autobuz școlar și se se poate ajunge până la o platformă interschimbabilă cu platformă de ridicare hidraulică destinată îmbarcării persoanelor în fotolii rulante sau spații suplimentare pentru bagajele pasagerilor.

În cadrul MAN Bus Modification Centre din Plauen se pot face și alte personalizări speciale precum instalarea unei toalete, spații suplimentare pentru bagaje și alte lucruri conform cu cerințele clienților în cazul în care acesta este folosit și pentru transport de persoane cu ocazii speciale.

Interiorul are o înălțime confortabilă de 2.230 mm și este foarte luminos și ușor de curățat. Scaunele sunt robuste și confortabile și au fost concepute special pentru a le facilita accesul inclusiv persoanelor în vârstă. De asemenea sub scaune există și un spațiu generos de stocare al bagajelor, ceea ce crește confortul pentru pasageri.

Poziționarea scaunelor, numărul acestora și alte personalizări pot fi făcute la cererea clienților pentru a configura autobuzul în funcție de necesități.

Din cauza pandemiei de coronavirus au fost luate măsuri pentru creșterea siguranței sanitare atât a șoferului cât și a pasagerilor. Astfel postul șoferului este despărțit de restul autobuzului printr-un panou de siguranță din policarbonat sau sticlă specială (ESG).

La interior se pot monta dispensere pentru dezinfectant și s-au creat noi fante speciale pentru aerisire. De asemenea, sistemul de aer condiționat este echipat cu filtre speciale care împiedică răspândirea virușilor.

Post de conducere confortabil și ergonomic
Cockpitul modelului MAN Lion’s Intercity este funcțional, are un design ergonomic și materiale de calitate. De exemplu, în locul unui compartiment standard de stocare se poate monta un frigider de 41 de litri.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

Consola centrală, înclinată ușor spre șofer din motive ergonomice, încorporează un radio standard DAB+ sau poate fi echipată, opțional, cu sistemul de infotainment MMC cu display mare, porturi USB, conexiune Bluetooth și sistem de control vocal al navigației. De asemenea, tot aici vor fi afișate și imaginile surprinse de camera video spate.

Toatele elementele de control sunt amplasate ergonomic în raza vizuală a șoferului fiind ușor accesibile fără ca acesta să-și mute privirea de la drum.

Ideal atât pentru curse interurbane, cât și ca autobuz școlar
Pentru varianta de bază, Lion’s Intercity vine cu motorul D08 de 6,9 litri ce dezvoltă 290 CP (213 kW) și un cuplu maxim de 1.150 Nm. Acesta poate fi combinat cu o cutie manuală cu 6 trepte ZF EcoShift pentru versiunile entry-level. Cutia de viteze a fost revizuită în 2018 și oferă cu aproximativ 20% mai multă putere de frânare cu ajutorul sistemului Intarder 3 cu 400 kW.

De asemenea, sunt disponibile și două cutii automate cu 4 trepte (Voith DIWA.6), respectiv cu 6 trepte (ZF EcoLife 2). Cutia de viteze Voith, care și-a dovedit eficiența pe autobuzele de oraș, a fost îmbunătățită și asigură o plecare lină în primele două trepte. De asemenea, un amortizor torsional nou reduce semnificativ zgomotul la rulare. Cuplul retarderului este de 1.800 sau 2.000 Nm, în funcție de model.

Noul convertor de cuplu automat cu 6 trepte EcoLife 2 a fost îmbunătățit și vine atât cu soluții noi hardware, cât și software. Noul sistem de control al schimbării treptelor este și mai eficient, ceea ce contribuie la reducerea consumului de combustibil.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

Perfect și pentru curse cu caracter special: echipări de top, motorul performant D15 și MAN TipMatic Coach

Cu motorul D1556 LOH “adoptat” de pe noua generație de autobuze de oraș, Lion’s Intercity are o versiune potrivită pentru transporturi speciale sau pe drumuri cu o topografie solicitantă. Motorul ultra-eficient 9 litri cu 6 cilindri este disponibil cu 280 CP (206 kW), 330 CP (243 kW) și 360 CP (265 kW) și un cuplu maxim între 1,200 Nm și 1.600 Nm.

Cu atât de multe variante de motoare, autobuzul interurban de la MAN este perfect și pentru curse pe un teren cu o topografie mai solicitantă. O eficiență sporită este asigurată și de faptul că pompa de răcire sau noile alternatoare cu LIN sunt controlate în funcție de solicitările la care este supus vehiculul.

MAN extinde și gama de cutii de viteze disponibile pentru versiunile de autobuze interurbane și include acum și noua cutie automată MAN TipMatic Coach cu 12 trepte, disponibilă cu motorul D15 de 330 CP și 360 CP. Noile cutii de viteze sunt mult îmbunătățite și vin cu sisteme inteligente precum EfficientCruise, EfficientRoll și SmartShifting.

Siguranța la bord și pe șosea primează
La fel ca fiecare autobuz MAN, modelul Lion’s Intercity este unul dintre cele mai sigure din clasa sa. Șasiul MAN Lion’s Intercity respectă deja standardele avansate de siguranță ECE R66.02 și vine echipat cu sistemele ABS/ASR, sistem de asistență la frânare, ESP și ACC în versiunea de bază.

Pentru protecția împotriva incendiilor toate materialele din interior sunt certificate conform cu directivele ECE Regulation 118.02, iar în compartimentul motor a fost instalat un sistem de avertizare în caz de incendiu. Modelul poate fi echipat opțional și cu un sistem de stingătoare pentru incendii.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

În plus față de farurile standard cu halogen, se pot comanda faruri LED cu o durată mare de viață și care asigură o vizibilitate bună în orice condiții. Senzori de parcare cu infraroșu, care avertizează vizual și sonor șoferul, pot fi instalate oțional. De asemenea se poate alege o cameră spate cu un unghi de suprindere al imaginilor de 140 de grade, imagini vizibile pe monitorul de 10 inch al sistemului de infotainment system.

De asemenea, presiunea în pneuri poate fi monitorizată cu sistemul TPM. Toate modificările și echipările opționale sunt efectuate la MAN Bus Modification Center din Heck, în Germania.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

Ca o măsură suplimentară de prevenire a accidentelor în punctul mort, Lion’s Intercity poate fi echipat opțional cu un sistem activ de alertă pentru detecția pasagerilor. O cameră față și camerele laterale monitorizează toate unghiurile vehiculului și astfel șoferul are o vizibilitate mult mai bună în momentul virării. Acesta este alertat sonor și vizual în situații periculoase.

Servicii digitale și analogice
MAN oferă și o serie de servicii analogice și digitale pentru gama de autobuze interurbane care vor fae viața mai ușoar pentru șoferi și companiile operatoare. Vizitele în service pentru revizii sau alte operațiuni de întreținere sunt monitorizate de un calculator dinamic al acestor intervale care arată când trebuie făcută revizia în funcție de modul de utilizare, numărul de curse sau numărul de ore de funcționare al motorului.

De asemenea se pot încheia contracte personalizate de service în garanție și post garanție în funcție de tipul de utilizare al modelelor Lion’s Intercity. În plus, acum sunt disponibile și noile servicii MAN DigitalServices prin intermediul platformei RIO Box, care, printre altele, asigură transferul de date dinspre vehicul pe platforma RIO.

MAN Lion's Intercity, ideal atât pentru transport interurban, cât și școlar

Din octombrie 2019, modulul de ultimă generație de conectivitate on-board este disponibil în standard pentru toate autocarele, autobuzele interurbane și autobuzele de oraș MAN și NEOPLAN în toatel cele 28 de țări membre UE, plus Norvegia și Elveția.

Sunt disponibile astfel opt servicii digitale pentru clienți prin intermediul acestui modul. MAN Essentials, MAN ServiceCare și aplicația Pocket Fleet sunt gratuite. Pentru toate celelalte este necesar un abonament care poate fi însă oprit oricând. Clienții își pot alege astfel serviciile în funcție de nevoile individuale și le pot seta automat pe platforma RIO. Totul pentru a face gama de modele  MAN Lion’s Intercity mai eficientă și ușor de exploatat.

Din aceeași categorie...

Back to top button