MAN, parteneriat cu LOGPAY pentru sistemul de plăți MAN SimplePay

MAN a început recent să coopereze cu specialistul în servicii de plată digitală LOGPAY pentru sistemul MAN SimplePay, disponibil din 2023.
Cu sistemul de plați digitale MAN SimplePay, camioanele de la MAN Truck & Bus vor putea să-și plătească propriul combustibil la stațiile de alimentare începând din acest an. În viitor, utilitara MAN TGE va deveni de asemenea un portofel digital pentru realimentări, taxe de trecere și alte tranzacții legate de utilizarea vehiculului. LOGPAY face deja posibilă plata fără numerar cu Cardul MAN la benzinăriile și la atelierele MAN din toată Europa.
”Cu MAN SimplePay facem încă un pas pe drumul spre a deveni un inovator inteligent pentru soluții de transport durabil. Vehiculele care pot face plăți digitale aduc transparență maximă și facilitează plățile. În viitor, tehnologia va fi importantă și pentru conducerea autonomă sau utilizarea infrastructurii publice de încărcare electrică”, spune Torsten Breitbach, șeful departamentului Sales Development & Operations al MAN Truck & Bus.
Cu serviciul digital prezentat la IAA Transportation 2022, camionul achită automat la benzinărie după realimentare, șoferul nu mai trebuie să stea la coadă la casierie și managerul de flotă primește facturile digitizate de combustibil în timp real. Chiar și taxele de drum, în ciuda numeroaselor sisteme diferite de facturare din Europa, devin acum un serviciu simplu procesat digital direct de vehicul cu MAN SimplePay, indiferent de rută.
VEZI ȘI: A fost livrat primul camion Scania comandat online
Din punct de vedere tehnic, MAN SimplePay folosește interfețele pentru MOBILE FUELING și serviciile de plată digitală deja introduse pe piață de LOGPAY într-un cloud partajat și pune aplicațiile la dispoziția șoferului prin intermediul sistemului de infotainment al vehiculului. Conexiunea la cloud este realizată de RIO Box, dispozitiv instalat standard în fiecare vehicul MAN. Pentru procesul de plată propriu-zis la realimentare, camionul și utilitara vor folosi carduri virtuale de combustibil furnizate de LOGPAY, în timp ce procesarea taxei de drum se realizează prin intermediul aparatului OBU deja utilizat în vehicul în acest scop.
Lansarea pe piață a serviciilor de plată pentru vehicule MAN SimplePay va avea loc treptat în cursul anului 2023 pentru camioanele și utilitarele MAN. Oferta urmează să fie extinsă succesiv cu alte aplicații, pentru a forma un ecosistem digital complet pentru plata prin intermediul vehiculului.
”Prin cooperarea noastră cu MAN, aducem pentru prima dată plata digitală în segmentul camioanelor. Plata procesului de realimentare, care este deja posibilă astăzi prin intermediul aplicației Charge&Fuel, va fi apoi posibilă direct din vehiculul MAN”, spune Jens Thorwarth, CEO al Grupului LOGPAY.
Primele flote de camioane din Anglia vor putea folosi în curând noul serviciu MAN SimplePay la stațiile de alimentare BP. Tot la începutul anului 2023, operațiunea pilot urmează să fie extinsă în Germania. Portofoliul complet de servicii MAN SimplePay va fi disponibil din toamna anului 2023.