MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN
MAN a prezentat MAN TGX Individual Lion S, un model exclusivist bazat pe noul MAN TGX, vârful de gamă al noii generații de camioane.

Model exclusivist MAN TGX Individual Lion S marchează aniversarea primului an de când modelele noii generații de camioane circulă pe drumurile din Europa și debutul emisiunii online MAN QuickStop de pe YouTube.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

În plus, față de eficiența operațională și orientarea spre confortul șoferului, MAN TGX Individual Lion S, conceput în cadrul departamentului MAN Individual, este una cu adevărat exclusivistă. Cu o apariție sportivă, un design unic și echipări speciale MAN TGX Individual Lion S îi va satisface chiar și pe cei mai exigenți șoferi.

La exterior, model MAN TGX Individual Lion S a fost conceput în cadrul departamentului de design MAN, toate soluțiile propuse fiind puse în practică de experții din departamentul MAN Individual.

Acesta are o apariție impunătoare întărită de efectul de carbon al bării de protecție și al oglinzilor exterioare și accentuată de nuanțele de roșu care scot în evidență designul distinctiv al noii generații de camioane MAN.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

Senzația impunătoare este conturată și de radiatorul cu un design stilat vopsit în negru și cu elemente cromate, bara din plafon cu lămpi LED, elementele frontale și laterale din oțel, jantele negre și parasolarul exclusivist MAN Individual.

Designul interior continuă caracterul exclusivist al noului model. Cusătură decorativă roșie pe volanul multifuncțional din piele subliniază caracterul sportiv al MAN TGX Individual Lion S. Husele pentru scaune sunt din piele Alcantara cu o cusătură în formă de diamante, iar cotiera și panourile ușilor sunt din același material.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

Pe tetiere iese imediat în evidență simbolul unui leu roșu, iar inscripția Lion S se regăsește și pe inserțiile cromate de pe portiere. Centurile de siguranță roșii accentuează și mai mult impresia dinamică generală pe care o lasă acest camion.

Șoferul este răsfățat în cabina versiunii Individual Lion S cu scaune premium, un volan ergonomic cu numeroase posibilități de reglare și un display digital de 12,3 inch.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

Printre dotările de asistență și siguranță se numără sisteme precum Adaptive Cruise Control Stop & Go, MAN ComfortSteering, Lane Return Assist LRA, sisteme de asistență la virare, la schimbarea benzii de rulare și sistem de asistență pentru faza lungă, toate venind în sprijinul șoferului pentru o călătorie în confort și siguranță.

VEZI ȘI: Expulzat din Norvegia deoarece a condus camionul fără lanțuri de iarnă

Pauzele petrecute în cabina noului model sunt adevărate momente de relaxare. Un pat confortabil, un spațiu de stocare suplimentar de 1.400 litri în locul unui al doilea pat și opțiunea de a echipa spațiul de bucătărie cu un cuptor cu microunde și un automat de cafea îi oferă șoferului un spațiu confortabil și de relaxare în perioadele de pauză.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

În plus, opțional se poate monta pe unul dintre pereții laterali, deasupra patului, și un televizor cu diagonala de 22 de inch.

Noul MAN TGX Individual Lion S nu este doar despre un design elegant și echipări speciale. Cu o motorizare între 510 CP și 640 CP se va dezlănțui pe orice drum și își va ocupa locul de leu alfa în cadrul oricărei flote.

MAN TGX Individual Lion S, camionul “alfa” al bavarezilor de la MAN

Prin intermediul departamentului MAN Individual, bavarezii oferă clienților săi posibilitatea de a-și personaliza vehiculele în funcție de necesitățile lor pentru. Toate modificările și personalizările sunt făcute de experții MAN Individual, clienții beneficiind de toată experiența acestora în realizarea unor vehicule speciale.

Follow #infotrucker