CamioanebaumaSpecial

MAN TGX D38 41.640 8×4/4 pentru transportul sarcinilor grele

Puterea maximă în transportul sarcinilor grele este oferită de MAN TGX D38 41.640 8×4/4 cu patru axe ce combină cel mai puternic motor D38 şi MAN TipMatic TX cu ambreiajul cu convertizor de cuplu.

Grație cuplului extrem de puternic de 3.000 Nm, chiar şi sarcini cu o greutate de 250 de tone pot fi urnite cu fineţe, fără o supra solicitare a motorului. Ambreiajul cu convertizor de cuplu permite manevrarea camionului cu deosebit de multă sensibilitate în pasaje înguste, în rampe şi sub sarcină mare. Introducerea modelului MAN TGX D38 a reprezentat o ocazie de a extinde paleta de modele din segmentul transporturilor grele. Din punct de vedere al cabinelor puteți alege între toate cabinele existente XL, XLX şi XXL, o noutate fiind faptul că producătorul bavarez oferă acest model și cu volan pe dreapta.

Important de reţinut pentru operatorii de transporturi grele este că, la trecerea de la modelul Euro 5 cu motorul V8 la versiunea actuală Euro 6 cu motorul D38, ampatamentele au rămas nemodificate. Astfel se păstrează şi proprietăţile capului tractor şi a semiremorcii cuplate sau a remorcii la angajarea în curbe. Omologările existente rămân în vigoare fără modificări.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Pe lângă modelul de vârf echipat cu motor D38 ce produce 640 CP, MAN mai are în program şi alte modele destinate transporturilor grele. În versiunea de 560 CP ce dezvoltă un cuplu de 2.700 Nm, MAN TGX D38 poate deplasa sarcini cu o greutate totală de până la 180 de tone.

Mai multe informații despre modelele pentru transportul sarcinilor grele puteți afla de pe man.ro

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Din aceeași categorie...

Back to top button