Știri

MAN Trucknology Days 2017 a fost despre performanță conectată

MAN Trucknology Days 2017 a avut ca principal scop prezentarea noutăților introduse de MAN în acest început de an, dar și tendințele tehnologice din viitor.

La sfârșitul săptămânii trecut am fost într-o tură rapidă la MAN Trucknology Days 2017, un eveniment ce generează de la o ediție la alta un interes uriaș din partea specialiștilor din transport, construcții, agricultură și nu numai.

În cele aproximativ două zile de MAN Trucknology Days 2017, am putut vedea peste 170 de vehicule configurate pentru numeroase sectoare de activitate, de la construcții și minicipalitate la transport pe distanțe lungi sau distribuție regională și urbană. Printre vedetele MAN Trucknology Days din acest an s-au numărat modelul MAN TGE și sistemul RIO, noua marcă a grupului Volkswagen Truck & Bus de conectare a logisticii.

Din 2008 (prima ediție Trucknology Days) și până în prezent, producătorul german de camioane a căutat să transforme acest eveniment de casă într-o sărbătoare a tehnologiei și performnaței, reușind să stârnească de la o ediție la alta, tot mai mulți vizitatori. De altfel, conform oficialilor germani, MAN Trucknology Days a devenit pentru producătorul bavarez la fel de important ca IAA Hanovra. Și, pentru a vă face o idee de amploarea acestui eveniment, vă spunem că în acest an au fost prezenți peste 7.000 de vizitatori din toate colțurile lumii, majoritatea clienți sau potențiali clienți.

La MAN Trucknology Days 2017 am avut ocazia să discutăm cu Roman Sitte, vicepreședinte pentru importatorii din Europa de Est și CSI, care ne-a confirmat faptul că MAN lucrează intensiv la reînnoirea completă a gamei de camioane. De altfel, cei care cumpără camioane noi utilizează deja o parte din viitor, deoarece gama recent lansată folosește lanțul cinematic al viitoarei generații de camioane.

De asemenea, am aflat că până în 2020, MAN va lansa treptat o serie de noutăți pe piață (o nouă cabină, tehnologie autonomă, conectivitate etc.), una dintre aceste urmând a fi anunțată în primăvara acestui an.

Ca de fiecare dată, și ediția din acest an a fost structurată în două zone de desfășurare, una la MAN Truck Forum și alta pe unul din circuitele de teste din imediata apropiere a acestuia.

În cadrul MAN Truck Forum, partenerii producătorului german alături de MAN Services și-au expus soluțiile și serviciile. Printre noutățile prezentate s-a remarcat RIO, noua marcă Volkswagen Truck & Bus în ceea ce privește interconectarea logisticii.

RIO oferă o imagine a viitorului în sectorul transporturilor și unește servicii digitale pentru sistemul de transport și logistică.

Prin acesta, toți cei implicați în lanțul de aprovizionare – de la solicitantul serviciului de transport, compania de transport, cea de încărcare, dispecer și șofer și până la destinatar – sunt conectați între ei printr-un sistem unitar de informații și aplicații cu funcționalitate de prognozare.

Odată cu RIO, MAN a introdus Connected CoDriver, un serviciu digital ce oferă suport șoferului și proprietarului de flotă, în ceea ce privește modul de condus economic. Un instructor MAN ProfiDrive analizează stilul de condus și parametrii, iar apoi consiliază șoferul. Totul de la distanță.

VEZI ȘI: Italia și Franța vor dezvolta unui serviciu de transport combinat prin Frejus

O secțiune importantă din cadrul Trucknology Days 2017 a reprezentat-o zona exterioară de la MAN Truck Forum, acolo unde au fost expuse diferite configurații de camioane pentru aplicații speciale, precum și câteva modele din flota „Trucks to go“, camioane disponibile imediat pre-echipate cu diferite tipuri de suprastructuri. Prin intermediul acestei rețele de distribuție, MAN a livrat în ultimii doi ani peste 1.200 de camioane.

Un alt punct de interes pentru cei prezenți în cadrul MAN Trucknology Days 2017, a fost MAN TGE, vechiculul comercial ușor care completează paleta de modele MAN pe segmentul de 3 până la 5.5 tone. MAN TGE este disponibil deja pe piața din Germania, atât în versiune furgon cu plafon normal, înălțat și supraînălțat, precum și șasiu cu cabină simplă sau dublă.

La circuitul de test din apropierea MAN Truck Forum, au fost expuse peste 120 de camioane în diferite configurații, de la transport pe distanțe lungi până la construcții, forestier și chiar agro.

La fel ca și la Truck Forum, partenerii MAN pe suprastructuri dar și producători de anvelope sau alte servicii dedicate au avut un loc special amenajat de expunere. Aici, clienții au putut înteracționa cu consultații acestor companii în cazul în care erau interesați de detalii.

VEZI ȘI: Noul NEOPLAN Tourliner a câștigat premiul iF Design 2017

Cei interesați au putut face scurte teste cu o flota de camioane compusă din MAN TGL, MAN TGM, MAN TGS, precum și numeroase configurații de MAN TGX pentru transport pe distanțe lungi sau gabaritic.

Expoziția de vehicule a fost structurată pe sectoare de activitate: transport pe distanțe lungi, distribuție, construcții, transport gabaritic, forestier și agro, respectiv servicii comunitare și stingerea incendiilor.

Printre modelele expuse am remarcat MAN TGX Efficient Line 3, camionul care este cu 6.35 procente mai economic decât predecesorul său, în condițiile unei puteri mărite și a unui cuplu crescut.

În strânsă colaborare cu producătorii de suprastructuri, MAN a prezentat la Trucknology Days 2017 diferite concepte de camion lung, cu accent pe volumul de încărcare. La capitolul masă maximă autorizată, acestea merg tot pe 40 de tone.

Unul din aceste concepte este o semiremorcă Schmitz Cargobull cu 1.3 metri mai lungă. Aceasta dispune de trei locuri suplimentare pentrupaleți. Lungimea totală a autovehiculului ajunge la 17.8 metri, față de lungimea de 16.5 metri, uzuală semiremorcilor.

O altă versiune era compusă din camion cu trei axe, cu sistem interschimbabil al suprastructurii și remorcă Dolly. Pe acesta este montată o semiremorcă obișnuită.

Sectorul de construcții a ocupat un loc important la MAN Trucknology Days 2017. Diversitatea a fost una mare. MAN a prezintat betoniere, ansambluri baculabile pe 3 părți, suprastructură cu obloane și macara pe șasiu, camioane pentru materiale de construcții, camioane pentru transport containere, precum și camioane de agabaritic.

Printre noutățile prezentate la ediția din acest an s-a numărat combinația dintre MAN HydroDrive și cutia automată TipMatic. Acestă combinație este potrivită atunci când camionul circulă preponderent pe drumuri asfaltate, iar tracțiunea suplimentară este necesară numai ocazional. Avantajul transmisiei hidrostatice pe a doua axă față asigură o tracțiune suplimentară camionului cu sau fără încărcătură, pe drumuri cu suprafețe instabile, ca de exemplu în șantirele de construcții, drumuri forestiere etc.

MAN HydroDrive este disponibil pentru modelele TGS cu două, trei și patru axe, precum și pentru MAN TGX cu două și trei axe.

Transport de beton cu 0.5 mc mai mult
Deși nu mai este o noutate, la Trucknology Days, MAN a prezentat betoniera cu greutate proprie optimizată ce permite transportul a 8 metri cubi de beton, cu 0.5 mc față de autobetonierele standard. MAN TGS 32.420 8×4 BB are un cadru optimizat din oțel de mare rezistență, un propulsor mai ușor și este echipat cu noua axă hipoidă prezentată la Bauma 2016.

Ofertă pentru sectorul agricol. Camioanele MAN sunt utilizate nu numai în transportul de cereale pe distanțe lungi, ci și în utilizarea pe distanțe scurte dintre fermă, câmp sau depozit. Acestea se impune în fața tractoarelor agricole clasice datorită sarcinii utile mari, consumului redus de combustibil și vitezei mai mari de deplasare.

În majoritatea cazurilor sunt utilizate autotractoare MAN TGS, care tractează semiremorcile construite special pentru agricultură. Ca și în cazul camioanelor de construcții sau forestier, și cele de agro pot fi echipate cu tracțiunea suplimentară HydroDrive.

Pe lângă vehiculele de care am amintit mai sus, MAN a prezentat și o serie de vehicule cu destinație specială precum cele de stingere a incendiilor.

Dacă ești interesat de evenimentul nemților trebuie să știi că ai nevoie de două zile pentru a vedea tot și a studia. Iar dacă legi această experiență cu o vizită de fabrică, așa cum am făcut noi, atunci chiar trebuie să-ți organizezi bine timpul.

Oricum, îți recomandăm ca vizita în fabrică să n-o ratezi! Ai să înțelegi de ce produsele nemților sunt nemțești!

 

Din aceeași categorie...

Back to top button