Măsuri de fluidizare la frontiera cu Ungaria, după reluarea traficului pentru camioane

Măsuri de fluidizare la frontiera cu Ungaria, după reluarea traficului pentru camioane
Poliția de Frontieră a întreprins măsuri de fluidizare a traficului de camioane la punctele de frontieră cu Ungaria.

Ca urmare a restricțiilor de circulație pentru camioane de pe teritoriul Ungariei în perioada Paştelui Catolic, la punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din România, s-au constatat valori mari de trafic.

Măsuri de fluidizare la frontiera cu Ungaria, după reluarea traficului pentru camioane

În acest sens, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

Poliția de Frontieră menționează că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română ţine legătura cu acestea în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.

De la ridicarea restricţiilor (începând cu 22.04.2019, ora 23.00), prin punctele de trecere de la frontiera de Vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 5.200 de camioane, din care aproximativ 3.800 pe sensul de ieşire din ţară.

VEZI ȘI: Cehia intenționează să interzică circulația camioanelor în zilele de duminică

Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui camion, de către polițiștii de frontieră români, se păstrează în media între 2-5 minute/camion.

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de camioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la graniţa cu Ungaria (P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Nădlac, PTF Turnu, P.T.F. Vărşand, P.T.F. Borş, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, în proximitatea punctelor de trecere a graniţei, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători de la Poliţia Rutieră asigură ordinea şi siguranţa publică în zona de competenţă şi informează conducătorii auto despre posibilitatea utilizării unor rute altenative.

Poliția de Frontieră anunță că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Follow #infotrucker