Maxion C-GUARD este noua tehnologie ceramică dezvoltată de Maxion Wheels care duce protecția jantelor din aluminiu ale camioanelor la un nivel superior.
Maxion Wheels a lansat noua gamă de jante forjate din aluminiu pentru camioane, echipate cu tehnologia ceramică Maxion C-GUARD, o tehnologie dezvoltată pentru a oferi un nivel superior de protecție împotriva coroziunii, contaminării și uzurii în condiții dificile de exploatare.
Noul tratament de suprafață a fost conceput pentru a păstra aspectul jantelor din aluminiu pe termen lung și pentru a reduce depunerile de murdărie, indiferent dacă vehiculele operează în transport internațional, distribuție regională sau livrări urbane.
Denumirea C-GUARD reflectă atât compoziția ceramică a tehnologiei, cât și rolul acesteia de protecție pe termen lung. Spre deosebire de tratamentele convenționale, stratul ceramic formează o legătură moleculară permanentă cu suprafața jantei, sporind rezistența la coroziune, substanțe chimice și solicitări mecanice, inclusiv lovituri, ciobiri și fisuri.
Tehnologia dezvoltată de Maxion Wheels utilizează o formulă ceramică proprie bazată pe cinci elemente: siliciu, zirconiu, aluminiu, zinc și titan. Fiecare dintre acestea a fost ales pentru proprietățile sale specifice, iar împreună contribuie la creșterea rezistenței mecanice, stabilității chimice, protecției împotriva radiațiilor UV și durabilității în exploatare.
În același timp, tratamentul asigură un nivel ridicat de luciu și o stabilitate superioară a culorii, menținând aspectul premium al jantelor pentru o perioadă îndelungată. Maxion precizează că platforma tehnologică a fost concepută astfel încât să permită integrarea unor îmbunătățiri suplimentare în viitor.
Tehnologia reduce depunerile de murdărie și simplifică întreținerea
Unul dintre principalele avantaje ale noii tehnologii este combinația dintre proprietățile hidrofobe și oleofobe. Dacă majoritatea tratamentelor existente resping doar apa, Maxion C-GUARD limitează și aderarea contaminanților pe bază de ulei.
Astfel, praful provenit de la sistemul de frânare, grăsimile, sarea de pe carosabil, noroiul și alte impurități aderă mai greu la suprafața jantei.
Rezultatul este o curățare mai rapidă, fără utilizarea unor produse agresive sau a operațiunilor de polisare, reducând timpul și costurile de întreținere.
Compania susține că noul tratament ceramic contribuie la reducerea costurilor de operare și la diminuarea necesarului de întreținere, păstrând în același timp aspectul lucios al jantelor pe întreaga durată de exploatare, indiferent dacă vehiculele sunt utilizate în transport pe distanțe lungi sau în distribuție urbană.
Maxion C-GUARD va echipa jantele produse în noua fabrică din Turcia
Noua gamă de jante forjate din aluminiu este produsă în fabrica recent inaugurată de Maxion Wheels în Manisa, Turcia, investiție realizată în parteneriat cu Inci Holding.
În faza inițială, portofoliul va include patru dimensiuni de jante: 22.5×9.00, 22.5×11.75 ET0, 22.5×11.75 ET120 și 22.5×8.25. Clienții vor putea alege între trei finisaje: Maxion C-GUARD, brushed și polished.

















