Mercedes-Benz a încheiat testele în condiții de iarnă cu eSprinter

Mercedes-Benz a încheiat testele în condiții de iarnă cu eSprinter
Mercedes-Benz a anunțat în mod oficial că debutul comercial al noului eSprinter va avea loc în a doua jumătate a anului curent. 

Însă, până la debutul său comercial, utilitara producătorului german a avut de înfruntat o serie de teste dificile.

Mercedes-Benz a încheiat testele în condiții de iarnă cu eSprinter

Cea mai recentă sesiune de teste s-a desfășurat în Sweden la Arjeplog, localitatea în cadrul căreia majoritatea producătorilor europeni dețin un centru special. Iar temperaturile extreme sunt un factor important în ceea ce privește autonomia unui vehicul electric.

Pentru a vedea cum reacționează noul eSprinter la temperaturi de până la -30 de grade Celsius, dar și pe drumuri acoperite cu zăpadă și gheață, Mercedes-Benz a demarat o serie de teste complexe.

Viitorul Mercedes-Benz eSprinter s-a descurcat excelent și a demonstrat că poți face livrări de tip „last-mile” chiar și cu un vehicul electric în condiții de iarnă. Cu o baterie cu o capacitate care poate ajunge până la 55 kWh, eSprinter este capabil să ofere o autonomie de până la 150 de kilometri. Iar în condițiile extreme din Arjeplog, aceasta a ajuns la 100 de kilometri.

Sub capota lui Mercedes-Benz eSprinter se află un motor electric de 85 kW capabil să genereze încă de la prima rotație un cuplu de 300 Nm.

VEZI ȘI: IVECO a devenit furnizorul oficial de camioane al echipei Alfa Romeo Racing

În primă fază, eSprinter va fi disponibil doar în versiunea Panel Van cu plfon înalt și cu o masă maximă autorizată de 3.500 de kilograme. Volumul de încărcare al acestuia va fi de 10.5 metri cubi, valoare egală cu cea a unui Sprinter echipat cu motor cu combustie internă.

Mercedes-Benz a încheiat testele în condiții de iarnă cu eSprinter

Capacitatea de încărcare în cazul versiunii cu baterie de 55 kWh va fi de aproximativ 900 de kilograme. O a doua versiune cu baterie de 41 kWh va fi disponibilă în oferta nemților.

Aceasta promite o capacitate maximă de încărcare de 1.040 de kilograme și o autonomie în regim normal de 115 kilometri.

Mulțumită unei funcții de reîncărcare rapidă, bateria va putea înmagazina până la 80% din capacitatea totală în doar 30 de minute atunci când se utilizează o priză rapidă.

Follow #infotrucker