
Precizări Mercedes-Benz România cu privire apariția unor informații despre rechemarea lansată local de Daimler.
Ca urmare a apariției, în data de 1 martie 2017, a unor informații pe tema unor verificări lansate local de Daimler la nivelul flotei de autocare, Mercedes-Benz România vine cu precizări privind rechemarea demarată.
În primul rând, reprezentanții Mercedes-Benz aduce la cunoștință faptul că modelele Mercedes-Benz supuse verificărilor nu vizează autobuze utilizate în rețelele de transport public urban din România (RATB), respectiv modelul de autobuz Citaro, ci exclusiv modelele de autocare Mercedes-Benz Intergo Euro VI, Intouro (MBU), Intouro Euro VI, MC 400 Euro VI, Tourismo (NCI), Tourismo Euro VI, Travego (NCI) facelift, Travego Euro VI.
Mercedes-Benz România precizează că situația monitorizată punctual în cadrul acestei verificări, și anume deschiderea nedorită a ușilor în cazul circulării autocarelor Mercedes-Benz la viteze mari, ar putea afecta un număr total de maximum 17 unități, din totalul de aproximativ 6.000 autovehicule destinate transportului de persoane, cu capacitate de peste 50 locuri, marca Mercedes-Benz, prezente în parcul auto din România.
VEZI ȘI: Elvețienii vor să crească taxele de trecere pentru camioane
Astfel, cele 17 autocare vizate vor fi chemate pentru verificări în centrele autorizate de service Mercedes-Benz. De altfel, reprezentanții Mercedes-Benz România estimează o incidență scăzută a existenței defecțiunii.
Totodată, subliniem că producătorul Daimler AG se află într-un continuu proces de verificare și monitorizare a produselor sale, iar procedura de rechemare în service pentru verificări – așa cum este cazul și în această situație – este un demers uzual, preventiv, realizat conform procedurilor standard ale Daimler.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube