Mercedes-Benz Citaro celebrează 25 de ani de la lansare
Modelul Mercedes-Benz Citaro se bucură de o poveste de succes, cu peste 60.00 de modele Citaro și eCitaro livrate de-a lungul a 25 de ani.
În România, între anii 2006 și 2022, au fost livrate către autoritățile locale 1.220 de autobuze Citaro de 10, 12, și 18 metri lungime. Dintre acestea, 1.000 au avut motorizare Diesel, restul de 220 fiind versiuni Hybrid. Printre orașele ce au în flota de transport public autobuze Mercedes-Benz Citaro se numără București, Târgoviște, Oradea, Sinaia, Brașov, Vaslui, Oravița și Ineu.
Încă de la premiera mondială din 1997, care a avut loc la Congresul UITP de la Stuttgart, Citaro a devenit un cuvânt cheie pentru siguranță, confort și compatibilitate cu mediul. Iar acum, prin modelul eCitaro, accelerează transformarea e-mobilității în orașe.
În prezent, succesul modelului Citaro este vizibil la nivel internațional. Pasagerii pot întâlni Citaro în întreaga lume – în metropolele europene, în Mexic sau Istanbul în sistemele BRT (Bus Rapid Transit), Emiratele Arabe Unite, Singapore, Japonia sau chiar insula La Réunion din Oceanul Indian. Pe lângă marile companii de transport public și privat, companiile mijlocii de autobuze au optat în mod repetat pentru Citaro, acesta devenind coloana vertebrală a flotei lor pentru transportul urban și interurban.
VEZI ȘI: Test Mercedes-Benz eActros 300: Întâlnire cu viitorul
De-a lungul a 25 de ani, Citaro a fost numit Bus of the Year de mai multe ori și a fost distins cu Dekra Environmental Award, Busworld Grand Award, EBUS Award și IBC Award, printre altele. Modelul a fost favorit pe termen lung la premiul ETM „Cele mai bune vehicule comerciale” și, începând din 1998, Citaro a câștigat de peste 20 de ori acest premiu din partea publicului, cel mai recent fiind obținut în 2022.
Momente cheie în istoria de 25 de ani a lui Mercedes-Benz Citaro
1997: La premiera mondială din 1997, în spatele modelului era instalat un motor diesel, în conformitate cu standardul de emisii Euro II. Euro III apare în 2001, iar Citaro îndeplinea deja standardul de emisii Euro IV în 2004, cu noua tehnologie SCR. Euro V urmează în 2006, la fel ca și introducerea motoarelor diesel cu filtre de particule.
Lansarea modelului Citaro punea în evidență o cabină a șoferului cu design ergonomic, ce beneficia de climatizare separată. Volanul putea fi reglat împreună cu panoul de instrumente și se adapta perfect înălțimii șoferului.
Siguranța maximă a fost întotdeauna unul dintre punctele forte ale modelului Citaro. Chiar și la debutul pe piață, autobuzul a atras atenția datorită frânelor pe disc, sistemului de frânare antiblocare și sistemului de frânare electro-pneumatică EBS – la momentul respectiv o revoluție, cu frâne controlate cu precizie și stabile. Fiabilitatea funcțională este asigurată de FPS, primul sistem de control programabil flexibil cu magistrală de date CAN în autobuzul urban. FPS elimină nevoia de aproximativ 3,6 kilometri de cabluri, 2.700 de elemente de conectare și 400 de piese funcționale predominant electromecanice în fiecare vehicul și, astfel, elimină sursele de eroare.
Primul model Citaro a fost livrat către Hamburger Hochbahn, operator de transport german, pe 27 noiembrie 1997.
2000: Vehicule speciale de excepție: Orașul Hanovra găzduiește Expoziția Mondială Expo 2000. Pentru a marca această ocazie, compania locală de transport public, Üstra, comandă 101 vehicule Citaro. Doi ani mai târziu, pompierii din orașul Munchen primesc două vehicule de salvare bazate pe modelul Citaro Ü. Ele sunt începutul unei serii întregi de vehicule de acest tip.
2003: Vehicule speciale de excepție: Fie că este vorba de autobuze de poliție, studiouri de televiziune mobilă sau centre mobile de consiliere în domeniul energiei – modelul Citaro a demonstrat în nenumărate rânduri că este adaptabil. Cel mai recent, și-a dovedit valoarea ca o combinație de autobuz cu servicii regulate și autobuz de salvare în orașul Potsdam, pentru deplasarea pacienților cu COVID-19.
2005: În 2005, au fost lansate următoarele vehicule: Citaro LE/LE Ü cu intrare joasă, cu caroserie cu podea coborâtă și spate cu podea înălțată, Citaro ca vehicul cu tracțiune pe partea dreaptă și impresionantul autobuz articulat CapaCity cu patru axe. Cu o lungime de 19,5 metri, CapaCity este potrivit atât pentru rutele aglomerate din interiorul orașului, cât și pentru serviciile specializate de transport rapid cu autobuzul. Doar un an mai târziu, compactul și foarte manevrabilul Citaro K, cu o lungime de doar 10,5 metri, completează gama din acea perioadă.
2006: Împreună cu facelift-ul din 2006, Daimler Buses modernizează zona pasagerilor cu noi panouri de plafon, iluminare interioară continuă și cu scaune mai ușoare „City Star Eco”.
2009: Vehicule speciale de excepție: În Dubai, un Citaro G este folosit drept cea mai mare ambulanță din lume, care figurează chiar și în Cartea Recordurilor Guinness.
2011: În 2011, a fost lansată cea de-a doua generație a modelelor Citaro. La scurt timp după aceea, impresionantul CapaCity L cu patru punți, cu o lungime de 21 de metri, completează gama cu o altă variantă XXL.
2012: În 2012, Citaro este din nou înaintea tuturor cu introducerea motoarelor diesel care respectă standardele de emisii Euro VI. În următorii ani, dezvoltări precum Citaro hibrid, modulul de recuperare sau direcția electrohidraulică reduc și mai mult consumul de combustibil și, prin urmare, emisiile.
2014: Aa fost lansat autobuzul articulat cu sistemul ATC (Articulation Turntable Controller) – care vine în standard la versiunile Citaro G, eCitaro G și CapaCity. Astăzi, Citaro stabilește standardul de siguranță cu asistentul la virare Sideguard Assist și Preventive Brake Assist, primul asistent activ de frânare pentru autobuzele de oraș.
2016: Vehicule speciale de excepție: Punctul culminant al numeroaselor vehicule cu destinație specială bazate pe Citaro este, fără îndoială, Mercedes-Benz Future Bus cu CityPilot. Acesta oferă o previzualizare interesantă a viitorului traficului urban, fiind un concept de autobuz ce va funcționa complet autonom pe drumurile publice.
2018: Odată cu lansarea modelului integral electric eCitaro, Daimler Buses dă startul tranziției la electromobilitate. eCitaro stabilește standardele în clasa sa datorită tehnologiei inovatoare, dar și a îmbunătățirilor continue aduse bateriilor și managementului termic. Între timp, devine cel mai bine vândut autobuz electric urban din Germania. Iar povestea de succes continuă, prin anunțul privind lansarea în viitorul apropiat a unui model eCitaro cu cea mai recentă generație de baterii NMC3, respectiv a unui model eCitaro cu propulsie pe bază de pile de combustie pe hidrogen pentru autonomie extinsă, ceea ce înseamnă că autobuzul urban electric poate înlocui fără probleme motoarele cu ardere internă.
2020: Pandemia de COVID-19 impune cerințe complet diferite privind siguranța șoferilor și a pasagerilor începând cu 2020. Dezvoltatorii Citaro reacționează rapid punând la dispoziție pentru autovehiculele noi produse sau ca soluții retrofit pentru cele mai vechi partiții complet vitrate pentru delimitarea compartimentului șoferului, sisteme de climatizare cu filtre antivirale, precum și dozatoare cu dezinfectant.
















