GreenZone

Mercedes-Benz CTT pregătește eEconic pentru piața din Australia

Mercedes-Benz Custom Tailored Trucks (CTT), departamentul Mercedes-Benz Trucks pentru conversii personalizate, pregătește camionul electric eEconic pentru piața din Australia.

Atelierul CTT din Molsheim, unde sunt modificate în general modelele din seria A (Actros, Arocs și Atego), are în prezent un oaspete mai rar.

Echipa lucrează la o soluție personalizată pentru modelul electric Mercedes-Benz eEconic, pentru a permite folosirea lui eficientă în Australia. În total, CTT va livra o comandă de 10 eEconic astfel modificate.

Motivul conversiei este legat de regulamentele naționale din Australia. În cazul lui eEconic produs în serie la fabrica din Wörth am Rhein, companiile de salubrizare australiene nu ar putea beneficia de sarcina utilă maximă, din cauza principiilor diferite de calcul.

VEZI ȘI: Camion electric Mercedes-Benz eEconic pentru realimentarea avioanelor

Atât în Australia, cât și în Europa, se aplică valori specifice pentru masa maximă a camioanelor la înmatriculare, în funcție de configurația axelor. Totuși, valorile australiene sunt mult sub cele ale limitelor europene.

Prin convertirea axei a treia de la anvelope simple la duble, eEconic poate transporta cu trei tone mai mult pe piața din Australia. Pentru a pregăti și mai bine vehiculele pentru operațiunile cu containere de deșeuri de la antipozi, ampatamentul a fost de asemenea extins de la 4 la 4,6 metri.

Din aceeași categorie...

Back to top button