Magazin

Mercedes-Benz SK “Măgăruș” a împlinit 35 de ani

Seria SK sau “Măgăruș”, așa cum a fost ea botezată de șoferi, a fost una din cele mai apreciate serii de camioane Mercedes-Benz din lume.

Întrebați-vă părinții, șoferi de internațional, dacă își mai amintesc de “Măgăruș”. În stilul SUA, acesta ar putea fi considerat unul dintre ”părinții fondatori” ai transporturilor rutiere de cursă lungă românești ”postdecembriste”.

Printre primele firme de importuri auto din România a fost AutoRom, cea care aducea Mercedes-Benz, inclusiv camioane. Cele dintâi camioane noi importate au fost, printre altele, și capetele tractor 1735, urmate la puțin timp de 1838.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

În transportul intern și pe șantiere, al nostru Roman domina piața încă bine, cu prețuri incomparabile cu Mercedes-Benz. La scurtă vreme a venit legea care ne interzicea să importăm mașini mai vechi de 8 ani, care acum ne pare incredibilă, dar atunci a trebuit respectată. Era perioada în care învățam cuvinte noi, precum ”leasing”, iar în portofel aveam lei, forinți, șilingi, coroane, mărci germane, zloți, franci, dinari, pesetas și lire. Pe intern mai puteai să te descurci cu un Roman și fără firmă de transport, dar pe extern, acolo de unde veneau cu mărci germane, trebuia să ai toate actele clare și camionul la fel.

Mulți am ieșit atunci prima oară și am văzut că se poate trăi și altfel, fără să fi tot timpul murdar de ulei pe măini și cabina plină de chei. Cei care aveau deja experiență pe internațional cunoșteau că toată Asia Mică și Nordul Africii este plină de Mercedes-Benz, iar în Europa seria Neue Generation circula de prin 1974 fără multe modificări anuale (așa se obișnuia pe atunci).

Mercedes-Benz SK "Măgăruș" a împlinit 35 de ani
Mercedes-Benz Seria SK (1988 – 1994) Credit foto: Mercedes-Benz Trucks Classic / Daimler Truck

Abia în 1988, au fost operate modificări vizibile camioanelor din seria respectivă, cea mai relevantă fiind forma ferestrelor laterale cu o linie înclinată. Întreaga serie redenumindu-se Schwere Klasse.

VEZI ȘI: Ford Cargo, printre primele camioane de import de după ’90 în România

SK 1735, cu motorul său V6 OM441LA de 11 l, era tocmai pe val atunci când noi am reînventat noi transportul  rutier. Euro 1 a devenit o problemă, în anul 1992, așa că epoca motoarelor aspirate pentru camioane a luat sfârșit odată pentru totdeauna, iar noi nu prea am apucat multe la mâna a doua. În lipsa unor turbo și intercooler, limitele cerute nu ar fi fost atinse fără consecințe urâte pentru consum.

Mercedes-Benz SK "Măgăruș" a împlinit 35 de ani

La puțin timp apare și o versune mai puternică, dictată de normele legate de greutățile admisibile de atunci, 1838. Diferența de 20 CP o făceau încă doi cilindri (motorul avea acum 12.800 cmc) și managementul electronic al motorului prin EDC (Electronic Diesel Control) apărut în ​​1994, când Euro 2 începea să fie pus în discuție.

Electronica începea să acapareze camionul cu sau fără voia șoferului. Se adoptau noi norme de siguranță în Europa de Vest, ABS și ASR au apărut prima dată la camioane la aceste SK. Erau în faza incipientă, nu întotdeauna eficientă, iar oamenii nu se învățaseră cu ele, astfel că de multe ori nu se împăcau unii cu alții.

35 de ani de la lansarea serie Mercedes-Benz SK sau "Măgăruș"
Mercedes-Benz Seria SK (1988 – 1994) Credit foto: Mercedes-Benz Trucks Classic / Daimler Truck

O primire parcă ceva mai puțin reținută a avut sistemul de comandă al cutiei de viteze de tip EPS (electronic power shift). Nu erau cutii automate prin convertizor hidraulic și nici automatizate ca cele de astăzi.

Din punct de vedere mecanic era o cutie obișnuită, doar că selectarea pinioanelor în cutia de viteze o făceau o serie de bobine și servomotoare, șoferul trebuind doar să aleagă treapta dorită. Se menajau astfel toate componentele mecanice ale transmisiei prin eliminarea schimbărilor prea bruște sau prea lente. Ulterior și această ”invenție” a fost cizelată la primele Actros.

Strategia Mercedes-Benz cu privire la aceste transmisii a fost una dublă. Pe de-o parte, exista cererea de motoare tot mai puternice și mai depoluate, ceea ce le făcea cu sute de kilograme mai grele decât predecesoarele lor, micșorând sarcina utilă. Iar pe de altă parte, fabricantul de camioane își dorea să optimizeze relația dintre motor-transmisie-camion, iar asta nu se putea face decât producând totul în casă.

35 de ani de la lansarea serie Mercedes-Benz SK sau "Măgăruș"
Mercedes-Benz Seria SK (1988 – 1994) Credit foto: Mercedes-Benz Trucks Classic / Daimler Truck

Drept urmare MB a hotărât să renunțe la cutia ZF Ecosplit, indestructibilă, dar supradimensionată și grea, optând pentru un Getrag cu o carcasă din aluminiu. Ambele cutii aveau 16 trepte sincronizate, dar cea de-a doua era cu 100 kg mai ușoară și putea suporta puteri de până la 440 CP. Și aceste cutii de viteze au început să fie produse chiar de MB. Au fost ceva probleme cu electronica, dar timpul le-a rezolvat și a dovedit că a fost o bună alegere.

Pentru cine întreabă, camioanele acestea mergeau cu o medie de circa 40 l/100 km. Chiar și așa sunt sigur că mulți le regretă. Ca să nu le regrete, în 1988 o fabrică din China pe nume BeiBen, a preluat licența și le produce în continuare cu mult spor (vreo 50.000 de camioane pe an). Evident că au și o variantă cu baterii! Interchimbabile!

Din aceeași categorie...

Back to top button