Utilitare ușoare

Mercedes-Benz Vans a livrat 100.000 de vehicule în al doilea trimestru din 2022

Mercedes-Benz Vans a livrat aproximativ 100.000 de autovehicule în cel de-al doilea trimestru al anului 2022. Livrările de utilitare electrice au crescut cu 61%.

Mercedes-Benz Vans își întărește poziția de furnizor de top pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare electrice în al doilea trimestru al anului 2022 și își va extinde portofoliul de produse cu alte modele electrice pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare de mici dimensiuni.

Mercedes-Benz Vans a livrat 100.000 de vehicule în al doilea trimestru din 2022

Grupul Mercedes-Benz a înregistrat o creștere de 61% a vânzărilor în segmentul autoutilitarelor electrice, cu aproximativ 3.900 de modele livrate către utilizatori. Numărul de autoutilitare compacte electrice eSprinter și eVito s-a dublat (97%), ajungând la aproximativ 3.100 de unități vândute. Cu toate acestea, în segmentul MPV-urilor medii de uz privat, vânzările de EQV au scăzut cu 4% în perioada aprilie-iunie.

În ciuda fluctuațiilor aprovizionării cu semiconductori, vânzările s-au menținut la nivelul anului precedent și în trimestrul al doilea al anului 2022, cu 100.000 de unități vândute în total la nivel mondial (-2%). Din aprilie până în iunie, 83.900 de autovehicule comerciale din gamele (e)Sprinter, (e)Vito, (e)Vito Tourer și Citan au fost livrate către utilizatori. În SUA, vânzările Sprinter și Metris (Vito) aproape s-au dublat, cu aproximativ 19.700 unități vândute (+ 96%), marcând vânzări trimestriale record.

VEZI ȘI: Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI

Portofoliul extins de produse Mercedes-Benz Vans primează și în sectorul privat, marcând o creștere de 10%, cu 16.000 de unități vândute. În plus față de Clasa V și EQV, noua Clasă T a înregistrat vânzări impresionante în al doilea trimestru din 2022, cu peste 300 de unități distribuite clienților. Creșterea accelerată a cererii de autorulote continuă să aibă un impact pozitiv asupra vânzărilor Marco Polo și a derivatelor sale.

Mai multe detalii despre gama de produse și regiunile disponibile pot fi găsite în graficul atașat. Cifrele preliminare pot suferi modificări până ce se va efectua evaluarea finală. Perioada de comparație pentru modificările procentuale specificate în prezentul document este aceeași perioadă a anului precedent, cu excepția cazului în care se prevede altfel.Mercedes-Benz Vans a livrat 100.000 de vehicule în al doilea trimestru din 2022

Din aceeași categorie...

Back to top button