ȘtiriUtilitare ușoare

Mercedes-Benz X-Class, primului pick-up din istoria mărcii germane

Mercedes-Benz Vans a prezentat conceptul X-Class, primul pick-up din istoria mărcii și, totodată, primul model de lux din această clasă.

Deși Mercedes-Benz are o gamă de van-uri de succes, anunțul făcut anul trecut de constructorul german cu privire la dezvoltarea primului pick-up din istoria sa a venit ca un șoc. La acel moment, singurul lucru existent era o schița a unui concept. De astăzi, ceea ce părea o viziune de viitor s-a transformat în realitate sub numele de X-Class.

Primul pick-up premium va combina cele mai bune aspecte ale celor două lumi: puterea unui pick-up clasic cu eleganța consacrată Mercedes-Benz. Acest lucru este demonstrat în mod impresionant de Mercedes-Benz, ce lansează două variante de design.

Mercedes-Benz X-Class, primului pick-up din istoria mărcii germane

Conceptul primului pick-up Mercedes-Benz ilustrează faptul că viitoarea Clasă X va avea toate punctele forte ale unui pick-up clasic – robust, funcțional, puternic și cu abilitatea de a circula off-road.

Clasa X Concept merge un pas înainte și arată prin ce se va evidenţia acest pick-up care poartă steaua Mercedes-Benz. Clasa X va fi un adevărat Mercedes-Benz, de la designul distinctiv de brand şi confortul inegalabil, până la dinamica şi siguranţa la volan. Acest lucru va transforma Mercedes-Benz în primul producător premium care ia în considerare cerințele în continuă schimbare ale clienţilor din segmentul global al pick-up-urilor de dimensiuni medii.

Pentru prima dată, Mercedes-Benz va face ca acest pick-up robust, cu locuri pentru până la cinci persoane, să devină atractiv ca maşină de familie, pentru un stil de viață urban.

Mercedes-Benz este primul producător al unui pick-up premium
La nivel mondial, piața pick-up-urilor de mărime medie trece printr-o schimbare radicală. În trecut, acestea erau cumpărate pentru a fi simpli „cai de tracţiune”. Astăzi, sunt din ce în ce mai populare ca autovehicule versatile, pentru o utilizare simultan personală și comercială sau pentru o folosire strict personală. Procentul de pick-up-uri utilizate în scopuri personale a crescut constant de câţiva ani. În consecință, cabina dublă s-a transformat în corpul dominant al autovehiculului, oferind spaţiu pentru până la cinci persoane.

VEZI ȘI: Vario Alkoven 1200: de la interior la “dreamterior”

Tot mai mulţi clienţi privaţi sau din mediul de afaceri solicită autovehicule comerciale având caracteristicile şi confortul unui autoturism. O evoluție similară a avut loc în segmentul autovehiculelor off-road acum 20 de ani. Atunci, Mercedes-Benz a fost primul producător premium care a lansat un SUV (sport utility vehicle), Clasa M, și a redefinit complet segmentul off-road, cu un succes de durată.

Exploratorul rafinat: design progresiv cu aspect de SUV
X-Class Concept, vopsit în elegantul alb metalic, arată în mod impresionant cum pick-up-ul Mercedes-Benz face o declarație de stil în segmentul său și în mediul urban. Contrastul dintre designul atractiv prin emoţia transmisă și detaliile tehnice precise, inovatoare şi inteligente reinterpretează filozofia Mercedes-Benz. Designul atletic conferă acestei maşini concept un aspect expresiv și dinamic. Din profil, se vede clar că Mercedes-Benz X-Class își are rădăcinile în modelul japonez Nissan Navara, însă restul este 100% Mercedes-Benz.

Mercedes-Benz X-Class, primului pick-up din istoria mărcii

Partea din faţă reprezintă evoluția părţii frontale a SUV-ului – cu o priză de aer mai mare pe capotă și faruri care se extind mult pe aripi. Clasicul spoiler de SUV şi arcadele roţilor puternic evazate pun şi mai mult accent pe lățime și oferă autovehiculului o poziție și mai solidă pe drum. În același timp, partea frontală se distinge prin grila radiatorului cu o singură fantă, cu steaua Mercedes-Benz poziţionată central, aceasta fiind, de altfel, un element distinctiv al elegantelor coupé-uri Mercedes-Benz.

Aripile largi din faţă şi din spate fac loc unui ecartament potrivit pentru duritatea traseelor off-road. Jantele din aliaj ușor de 22 de inch, cu un finisaj cromat contrastant de culoarea antracitului, conferă Clasei X Concept exploratorul rafinat o poziţie impozantă. Panourile de rulare sunt integrate în caroserie și subliniază corpul autovehiculului sculptat într-o formă sportivă. În funcție de unghiul de iluminare, vopseaua, creată special pentru această maşină concept, dă profilului său atletic şi mai mult farmec emoţional.

Partea frontală foarte scurtă, partea din spate foarte lungă şi cele două linii lungi care se întind pe margini amplifică accentul pus pe dinamica condusului. Partea din spate a ambelor autovehicule concept poartă o margine cromată asemănătoare SUV-ului, în partea de jos, şi, ca trăsătură distinctivă, o bandă luminoasă formată din LED-uri din crom subţire, ce înconjoară hayonul. Aceasta subliniază caracterul unic al acestui viitor model de pick-up.

Interior elegant, cu un nivel ridicat de manevrabilitate și confort
Interiorul Clasei X Concept este o declaraţie de stil, în egală măsură emoțională și elegantă, caracterizată de un mix intrigant de culori calde și reci, precum și de materiale de înaltă calitate. Universul de culori și materiale folosite transmite filozofia purităţii senzuale a designului Mercedes-Benz.

Atingerea fină a pielii naturale întoarse, de culoare maro, folosită la scaune, oferă un sentiment confortabil. Această culoare caldă, regăsită de asemenea pe tabloul de bord, este combinată cu pielea nappa de un alb glacial. Marginea realizată din lemn afumat de stejar, cu porii deschiși, contrastează cu elementele lucioase din aluminiu. Astfel, lumea luxului modern este reprezentată într-un mod extrem de elegant.

Mercedes-Benz Concept X-CLASS – Erster Ausblick auf den neuen Pickup mit Stern

Farmecul contemporan este amplificat și mai mult de fantele de ventilație rotunde, de display-ul central de înaltă rezoluție, de sine stătător, precum și de controlerul central și de touchpad-ul multifuncțional. La fel ca la un smartphone, toate funcțiile telematice pot fi controlate prin touchpad, folosind gesturi sau introducând litere sau caractere. Prin urmare, Mercedes-Benz introduce cel mai modern concept de control și de afișaj din segmentul de pickup-uri de dimensiuni medii. În același timp, caracteristicile și funcționalitățile specifice segmentului pick-up-urilor au fost păstrate, cum ar fi frâna de mână din consola centrală.

Clasa X Concept redefinește durabilitatea
Venind în completarea Clasei X Concept, al doilea autovehicul concept se concentrează pe trăsăturile clasice ale unui pick-up. Clasa X Concept, cu un finisaj de vopsea metalică lemonax, exprimă duritate, durabilitate și performanţă off-road. Acesta subliniază în mod impresionant faptul că viitorul pick-up Mercedes-Benz va combina confortul și eleganţa cu trăsăturile de bază ale acestei categorii de autovehicule.

Plafonul Clasei X Concept aventurierul puternic este la o înălțime de 1,90 metri. Anvelopele mari de dimensiunea 35×11.50, stabilitatea puternică la sol şi designul atletic inspiră respect de la prima vedere. Grila radiatorului cu două fante, semn distinctiv al SUV-ului, bara de protecție frontală şi din spate, protecțiile pentru aripi şi arcadele mate de carbon ale roților evidenţiază şi mai mult estetica off-road superioară.

Un troliu electric în partea din față și un cârlig metalic în partea din spate sunt indicii suplimentare ale durabiliității și puterii acestui viitor pickup.

Având un design progresiv, această maşină concept transmite independență și sete de aventură în formele cele mai pure. Acest sentiment este prezent şi în interior. Elementele mate de carbon de pe suprafețele exterioare și interioare, suprafeţele metalice lustruite, precum și o combinaţie îndrăzneaţă de culori îi conferă acestui autovehicul expresia puterii.

Mercedes-Benz Concept X-CLASS powerful adventurer

Finisajul exterior metalic de vopsea în nuanţa lemonax este perfect asortat cu tuşele interioare de culoare. Conceptul de materiale și nuanţe utilizat completează aspectul exterior cu piele nappa neagră lucioasă și carbon negru embosat pe suprafețe de piele. Pentru a proteja scaunele astfel încât să asigure suport lateral în toate situațiile și pe orice tip de teren, suporturile laterale sunt acoperite cu piele neagră, care oferă o aderenţă foarte bună şi are un sentiment plăcut la atingere.

În cadrul evenimentului de lansare a primului pick-up din istoria mărcii, pe lângă versiunea off-road a lui X-Class, Mercedes-Benz a prezentat și un model ce se concentrează mai mult pe lux.

La fel ca în cazul vehiculelor comerciale electrice prezentate la IAA 2016, design-ul lui X-Class se bazează pe conceptul de “Cald” și “Rece”. Contrastul dintre atracția emoțională și suprafața puristă (“Cald”) respectiv tehnica precisă, inovație și detaliile inteligente („Rece”) reinterpretează filozofia de design a celor de la Mercedes-Benz. Cu siguranță, versiunea de serie va fi un amestec din cele două modele prezentate.

Mercedes-Benz X-Class, primului pick-up din istoria mărcii

Probabil, pe piețe precum America de Sud și Africa, versiunea mai căutată a lui X-Class va fi cea de off-road, în timp ce clienții din Europa și Orientul Mijlociu vor fi probabil mai interesați de caracteristicile de imagine și lux ale acestuia.

VEZI ȘI: Eurodeputații solicită adoptarea de măsuri împotriva dumpingului social

Constructorul din Stuttgart promite să ofere o gamă largă de motoare, însă pentru început germanii au specificat doar faptul că cel mai mare motor va fi un diesel V6 asociat unui sistem de tracțiune 4×4. În această combinație, acesta va fi capabil să transporte 1.000 kg și să tracteze până la 3 tone. Pentru un pick-up de dimensiuni medii acest lucru este destul de impresionant.

Producţie în cooperare cu Renault-Nissan
Lansarea pe piață a modelului Mercedes-Benz Clasa X în Europa va avea loc la finalul anului 2017. Noul model de serie va fi situat în segment la un preț atractiv. Pick-up-ul va fi fabricat în cooperare cu Alianţa Renault-Nissan. Producția pentru piețele din Europa, Australia și Africa de Sud va începe la fabrica Nissan din Barcelona (Spania), în 2017.

Mercedes-Benz X-Class, primului pick-up din istoria mărcii

Clasa X pentru piața din America Latină va ieşi de pe liniile de asamblare de la fabrica Renault din Cordoba (Argentina), începând cu anul 2018.

Prin Clasa X, Daimler AG şi Alianţa Renault-Nissan îşi extind cooperarea strategică, începută în urmă cu șase ani. Aceasta facilitează intrarea rapidă şi eficientă din punct de vedere financiar a producătorului Mercedes-Benz în segmentul pick-up-urilor de dimensiuni medii, care este în continuă creştere. În plus, ambele companii beneficiază de o utilizare optimă a capacității de producție. Nissan este al doilea mare producător din lume de pick-up-uri de dimensiuni medii, cu o sarcină utilă de o tonă, și are peste 80 de ani de experiență în producerea și promovarea acestor tipuri de autovehicule.

De rețiunut este faptul că, cei care cumpără un astfel de vehicul nu trebuie să aștepte mult după el, producția fiind programată să înceapă în a doua jumătate a lui 2017.

În România, X-Class va ajunge în showroom-uri spre sfârșitul lui 2017, prețul nefiind confirmat de Mercedes-Benz.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button