MHS Truck & Bus, sponsor principal al echipei de handbal Dunărea Brăila
MHS Truck & Bus, distribuitorul general al vehiculelor comerciale MAN în România, a devenit sponsor principal al echipei feminine de handbal HC Dunărea Brăila.
Compania este implicată activ de mulți ani în susținerea sportului românesc, ca sponsor. După sporturi de echipă precum fotbal și rugby, recent, MHS Truck & Bus a ales să susțină și handbalul, devenind sponsor al echipei feminine Dunărea Brăila, un club cu o tradiție de peste 20 de ani pe prima scenă a handbalului românesc.
Prin intermediul acestui parteneriat, MHS Truck & Bus continuă, în conformitate cu politica sa de responsabilitate socială, să investească în sport și să promoveze un stil de viață sănătos și plin de energie.
”Ne-am dorit ca anul acesta să extindem aria parteneriatelor sportive și, mai ales, să susținem o echipă feminină. Ne bucurăm că începând cu noul sezon, vom fi alături de echipa de handbal feminin HC Dunărea Brăila, pe care o vom susține pentru a atinge noi performanțe”, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus, care semnat contractul de sponsorizare cu Adrian Manole, președinte clubului HC Dunărea Brăila.
VEZI ȘI: Camioanele MAN vor primi noi motoare diesel din 2024
Începând cu noul sezon competițional, tricourile oficiale ale echipei feminine de handbal HC Dunărea Brăila vor fi imprimate pe piept cu logo-ul MAN, în toate meciurile din calendarul competițional. Durata contractului de sponsorizare este până la finalul anului următor, cu opțiune de prelungire.
În activitatea sa, MHS Truck & Bus a consolidat relații de colaborare cu parteneri importanți a căror încredere a fost câștigată atât prin calitatea produselor MAN recunoscute internațional, cât și prin dedicarea personalului de a fi aproape de nevoile clienților.
MHS Truck & Bus Group este unic importator și distribuitor al vehiculelor comerciale MAN în România, cu o rețea de 9 ateliere proprii și 5 parteneri de service și cu un număr de peste 360 de angajați.













![[VIDEO] Iveco Magelys alături de All Blacks la Cupa Mondială de Rugby 11 Iveco Magelys](/wp-content/uploads/2015/09/Iveco_vehicles_AllBlacks-220x150.webp)

