Milence, noua marcă de stații de încărcare a Volvo, Daimler și TRATON

Commercial Vehicle Charging Europe, compania joint venture formată de Volvo Group, Daimler Truck și TRATON GROUP, a început să opereze sub numele de marcă Milence.
Milence își propune să fie prima rețea publică de stații de încărcare pentru camioane și autocare electrice. Inițial, compania se va concentra pe locații din Olanda, Germania, Franța, Belgia, Spania, Italia, Norvegia și Suedia.
Cu o investiție inițială de 500 de milioane de euro, Milence își propune să construiască în următorii 5 ani peste 1.700 de puncte de încărcare de mare capacitate în toată Europa, care să susțină accelerarea tranziției către vehiculele grele fără emisii.
În prezent, aproximativ 25% dintre emisiile transportului rutier din UE sunt generate de vehiculele grele. Pentru reducerea acestor emisii, principala soluție este reprezentată de camioanele electrice cu baterii. Până în 2024 sunt așteptate pe piață și versiuni pentru transporturi pe distanțe lungi, capabile să meargă peste 400 km cu o singură încărcare, dar și să își reîncarce complet bateriile în timpul pauzei de 45 de minute.
VEZI ȘI: Test cu Scania 25 P, primul camion electric greu din România
Pentru aceasta este nevoie însă și de o rețea de stații publice de încărcare. Noile stații vor dispune și de sisteme de stocare a energiei verzi, care să fie folosite în vârfurile de consum. În timp ce actualul standard de încărcare CCS permite încărcarea completă a bateriilor camioanelor electrice grele în sub 90 de minute, viitorul Megawatt Charging System (MCS) va permite încărcarea bateriilor unui camion de 40 de tone în 30-45 de minute.
De asemenea, pentru a îmbunătăți condițiile de lucru ale șoferilor, Milence va garanta că locațiile de încărcare sunt sigure și oferă facilități și servicii potrivite nevoilor șoferilor. Acestea includ facilități sanitare curate, vânzarea de gustări și băuturi, facilități de recreere și un grad înalt de securitate.
Potrivit Milence, în următorii 2-4 ani, camioanele electrice vor avea un cost total de proprietate mai redus decât al camioanelor diesel într-o gamă largă de aplicații, inclusiv transportul pe distanțe lungi.