Camioane

Totul despre motoarele noilor generații DAF XF, XG şi XG+

Camioanele din noua generaţie DAF XF, XG şi XG+ sunt echipate cu grupuri motopropulsoare noi, cu noi tehnologii pentru transmisii şi motoare şi inovaţii în ce priveşte puntea spate.

Combustia motoarelor PACCAR MX-11 de 10,8 litri şi PACCAR MX-13 de 12,9 litri a fost optimizată prin folosirea de noi injectoare, chiulase şi chiar a unui nou bloc care permit presiuni mai mari ale cilindrilor, precum şi a unui nou design pentru pistoane şi cămăşi.

Datorită noilor tehnologii, motoarele DAF sunt mai eficiente cu până la 3%. Cu ajutorul îmbunătățirilor aerodinamice și a altor optimizări, economia de consum a noilor camioane DAF XF, XG şi XG+ ajunge până la 10% față de generația precedentă.

VEZI ȘI: Noua generație DAF duce confortul șoferilor la alt nivel

Pe lângă eficienţa de top şi emisiile reduse, motoarele PACCAR MX-11 şi MX-13 oferă performanţă excelentă, graţie creşterilor de cuplu de 50-100 Nm în treapta maximă cu priză directă. Versiunea de 530 CP oferă acum 2.550 Nm în treaptele inferioare şi 2.700 Nm în treapta maximă.

Turbocompresorul HE400 din noua generaţie îmbunătăţeşte gestionarea aerului, consolidând suplimentar performanţele impresionante de reducere a turaţiei DAF, cu cuplul maxim disponibil acum la 900 rpm, chiar şi pentru motorul PACCAR MX-13 de 530 CP. În plus, frâna de motor oferă un cuplu cu 20% mai bun la turaţii mai mici.

Noile compresoare de aer, pompe de ulei şi alternatoare asigură reducerea la minim a pierderilor parazite. Sistemul de tratare ulterioară a gazelor de eşapament a fost regândit pentru a obţine cea mai scurtă rută de la ieşirea motorului la intrarea EAS, pentru o pierdere minimă a temperaturii gazelor de eşapament şi o eficienţă maximă.

A rezultat un motor extrem de eficient, cu performanţe excelente la condus şi frânare, emisii de CO2 mai mici, un interval de service anual şi o greutate mai mică cu 10-15 kilograme.

Ghidajele de flux garantează o aerodinamică excelentă în compartimentele de sub motor sau cabină şi eficienţa optimă a modulului de răcire, pentru utilizarea minimă a ventilatoarelor în timp ce se aplică răcitoarele de aer la capacitate maximă, pentru cea mai bună gestionare a temperaturii şi funcţionare a motorului.

Modelele DAF XF, XG şi XG+ sunt echipate standard cu o cutie de viteze automată TraXon, cu noi tehnologii, precum selectarea automată a treptei de pornire de pe loc, funcţii predictive îmbunătăţite şi, opţional, urge-to-move (impuls la plecarea de pe loc). Pentru eficienţa maximă a transmisiei, se folosesc punţi spate cu niveluri scăzute de ulei şi noi rulmenţi pentru pinioane. O nouă generaţie de etrieri de frână duce la pierderi fricţionale mai mici şi o greutate mai redusă.

Greutăţile reduse ale vehiculelor (masa proprie a capului tractor 4×2 din noua generaţie XF în cea mai reprezentativă configuratie are doar 6.912 kilograme) şi sistemele îmbunătăţite de asistenţă pentru şofer (Controlul predictiv al vitezei de croazieră 3 cu funcţionalităţi EcoRoll extinse şi Controlul preliminar al vitezei la coborâre) aduc câştigul total de eficienţă la impresionanta sumă de 10%, reprezentând cea mai mare îmbunătăţire a eficienţei din istoria companiei.

Din aceeași categorie...

Back to top button