Noi norme privind tahograful în transportul rutier

Începând de astăzi, a intra in vigoare noul Regulament (UE) 165/2014, care prevede unele modificări la standardele tehnice și de operare a tahografului dar și unele obligații ale companiilor de transport.
Cele mai importante modificări se referă la scutirea de la respectarea normelor de timp și, prin urmare, exceptarea folosirii tahografului pentru anumite tipuri de transport. Aceste noi prevederi se referă în special la transportul pe cont propriu și serviciile postale și de curierat. De asemenea, intră în vigoare și modificările privind răspunderea companiilor de transport pentru siguranța rutieră. Principala noutate în acest caz o reprezintă garanția din partea companiilor de transport că șoferii acestora au pregătire profesională și instruire adecvată cu privire la buna funcționare a tahografelor. Însă acest lucru nu este suficient.
Companiile de transport trebuie să deruleze controale periodice cu privire la utilizarea corectă a tahografului și nu ar trebui să ofere stimulente – directe sau indirecte – de a încuraja și promova utilizare necorespunzătoare sau neregulată a tahografului.
O altă obligație a companiei de transport este de a furniza materialul necesar pentru ca șoferul să păstreze înregistrări. Astfel, în cazul unui tahograf analog, compania de transport trebuie să pună la dispoziția șoferului un număr suficient de foi de înregistrare (discuri) pe baza muncii pe care trebuie s-o depună și, de asemenea, va răspunde și ea în cazul materialelor înregistrate deteriorate sau lipsă. Evident că, discurile trebuie să fie în conformitate cu modelul aprobat. În cazul unui tahograf digital, compania trebuie să furnizeze hârtie termică suficientă pentru tipărirea datelor în timpul controalelor rutiere.
VEZI ȘI: Regulamentul (UE) 165/2014 impune noi standarde tehnice si de operare a tahografului
Că tot a venit vorba de înregistrări, Regulamentul impune în mod clar companiilor de transport, nu numai să le stocheze, ci și să pună la dispoziție o copie a acestora conducătorului auto care le solicită. În cazul tahografelor digitale, compania de transport trebuie să ofere conducătorilor auto un exemplar tipărit al datelor.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube