Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Anvelope

Noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și DL51 pentru transport mixt

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

Noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și DL51 reduc rezistența la rulare cu până la 25% și sunt concepute pentru transport mixt, regional și pe distanțe lungi.

Industria transporturilor și logisticii se confruntă cu presiuni tot mai mari generate de costurile în creștere, deficitul de șoferi și necesitatea reducerii impactului asupra mediului.

infotrucker

Pentru a răspunde acestor provocări, producătorul sud-coreean de anvelope și-a extins gama cu noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și SmartFlex DL51, dezvoltate atât în transport regional, cât și pe distanțe lungi.

Noile anvelope sunt concepute pentru operatorii de transport care folosesc aceleași vehicule în aplicații diverse și au nevoie de un echilibru între eficiența consumului de combustibil, durabilitate și siguranță.

Hankook SmartFlex AL51 și DL51 pentru transport mixt

Potrivit Hankook, noile anvelope oferă o reducere semnificativă a rezistenței la rulare comparativ cu generația anterioară. SmartFlex AL51, destinată axei directoare și aplicațiilor all-position, reduce rezistența la rulare cu până la 20% față de modelul SmartFlex AH31.

În același timp, SmartFlex DL51, destinată axei motoare, oferă o reducere de până la 25% comparativ cu SmartFlex DH31.

Noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și DL51 pentru transport mixt

În acest context, noile anvelope SmartFlex sunt proiectate să ofere un consum redus de combustibil, o durată de viață ridicată și aderență optimă pe întreaga perioadă de exploatare datorită designului tridimensional al benzii de rulare.

SmartFlex AL51 îmbunătățește eficiența și aderența

SmartFlex AL51 se remarcă printr-un profil cu trei caneluri longitudinale și blocuri de rulare mai late și mai rigide. Această configurație contribuie la reducerea rezistenței la rulare, la creșterea kilometrajului și la îmbunătățirea aderenței.

Tehnologia de imprimare metalică 3D utilizată pentru realizarea lamelor și a canelurilor ascunse permite o uzură uniformă a benzii de rulare. Pe măsură ce anvelopa se uzează, noi elemente ale profilului devin active în două etape distincte, menținând performanțele de tracțiune și aderență pe carosabil umed.

Noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și DL51 pentru transport mixt

După aproximativ 40% uzură apar noi lamele 3D care sporesc aderența fără a afecta rezistența redusă la rulare. La aproximativ 70% uzură sunt activate caneluri suplimentare care îmbunătățesc tracțiunea și comportamentul pe carosabil umed.

În plus, lamelele auto-generatoare cu formă de corn reduc solicitarea umerilor anvelopei și facilitează evacuarea apei, ceea ce conduce la o îmbunătățire cu 15% a performanțelor pe carosabil umed.

SmartFlex DL51 reduce rezistența la rulare cu până la 25%

Pentru axa motoare, SmartFlex DL51 integrează o serie de soluții constructive menite să optimizeze consumul de combustibil și tracțiunea.

Profilul include trei caneluri în zig-zag și o zonă centrală mai compactă în profunzimea benzii de rulare, contribuind simultan la reducerea rezistenței la rulare și la creșterea aderenței.

Noile anvelope Hankook SmartFlex AL51 și DL51 pentru transport mixt

Blocurile de rulare mai late sporesc rigiditatea anvelopei și limitează deformările în timpul exploatării.

La fel ca în cazul modelului AL51, profilul evoluează progresiv pe măsură ce anvelopa se uzează, dezvăluind noi elemente care mențin performanțele de frânare, tracțiune și eficiență energetică pe întreaga durată de viață.

Tehnologiile SmartFlex susțin sustenabilitatea flotelor

Un element esențial al noii generații SmartFlex este compusul avansat de cauciuc bazat pe un sistem dual carbon-silica. Acesta îmbunătățește omogenitatea amestecului și contribuie la reducerea consumului de combustibil.

Hankook evidențiază și reducerea temperaturii generate în timpul rulării, datorată sistemului propriu de amestecare IMS (Innovative Mixing System) și rigidității sporite a blocurilor de rulare interconectate prin lamele 3D.

Totodată, tehnologia SCCT (Stiffness Control Contour Technology) distribuie uniform sarcinile asupra anvelopei și limitează uzura neuniformă.

Ambele modele poartă marcajul 3PMSF, ceea ce le permite utilizarea pe tot parcursul anului. De asemenea, anvelopele sunt pregătite pentru recanelare, iar carcasa de înaltă calitate permite reșaparea, contribuind la extinderea duratei de utilizare și la reducerea costurilor totale de exploatare pentru operatorii de transport.

Din aceeași categorie...

Back to top button