Camioane

Noile motoare Scania Super: până la 560 CP și consum mai mic cu 8%

Scania a prezentat astăzi noua gamă Super cu motoare de 13 litri, cu puteri între 420 și 560 CP și consum mai mic cu până la 8% față de modelele actuale.

Noile motoare au fost dezvoltate într-o perioadă de 5 ani, pe o platformă complet nouă. Investiția totală este de peste 2 miliarde de euro. Ele au ajuns la un randament termic de aproximativ 50%, valoarea considerată în trecut de neatins pentru motoarele cu combustie internă.

Noile motoare Scania Super: până la 560 CP și consum mai mic cu 8%

Inițial, gama europeană va fi produsă în patru niveluri de putere: 420 CP (2.300 Nm), 460 CP (2.500 Nm), 500 CP (2.650 Nm) și 560 CP (2.800 Nm). Cuplul maxim este disponibil de la 900 rpm.

În combinație cu noile cutii de viteze Scania Opticruise G25 și G33 (introdusă în 2020) și noua gamă de axe spate Scania, pot fi obținute economii de consum de până la 8% în anumite aplicații, precum transport general și sub temperatură controlată.

În afară de consumul mai mic, noile motoare Scania de 12,74 litri au emisii și costuri de operare mult reduse. Toate motoarele pot fi alimentate cu HVO, iar doua dintre ele și cu biodieselul FAME.

VEZI ȘI: Noile motoare Scania vor putea susține punți spate cu raport de transmisie sub 2,00:1

”Un client Scania care operează un camion de 500 CP va observa o reducere dramatică a facturii de motorină. Noile motoare vor excela în multe aspecte, dar personal cred că reducerea imediată a emisiilor de CO2 este cea mai importantă”, a declarat Stefan Dorski, șeful Scania Trucks.

În spatele performanțelor impresionante stau tehnologii precum DOHC (chiuloasă cu doi arbori de distribuție cu came) și Scania Twin SCR (injecție dublă de AdBlue). Alte noutăți sunt frâna de motor CRB cu decompresie și prima axă spate cu raport sub 2,00:1 (1,95:1). De asemenea, Scania promite că durata de viață a unor componente a crescut cu până la 30%.

Scania a mai folosit denumirea Super în anii 1960, pentru modelele cu motoare turbo. Apoi, denumirea a fost folosită doar neoficial, de fanii mărcii, care plasau această emblemă pe camioane mai moderne. Începând de astăzi, Super revine în titulatura oficială, promovând noua gamă de motoare de 13 litri. Gama Scania mai cuprinde motoarele V8, cu puteri între 530 și 770 CP.Noile motoare Scania Super: până la 560 CP și consum mai mic cu 8%

Din aceeași categorie...

Back to top button