CarburantiTop News

MOL introduce MOL Truck, stații de carburant dedicate camioanelor

Prin noile stații MOL Truck, Grupul MOL își propune să servească companiile de transport mai rapid și mai eficient, oferind un combustibil de calitate superioară la prețuri atractive.

Grupul MOL intră pe segmentul stațiilor dedicate camioanelor și introduce marca MOL Truck, lansând primele locații în Ungaria și Slovenia.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Acestea sunt poziționate strategic de-a lungul principalelor rute de transport, de obicei pe coridoare internaționale, fie în apropierea hub-urilor logistice cu trafic mare, fie aproape de granițele țărilor cu prețuri mari la combustibil.

Stațiile de carburant MOL Truck oferă transportatorilor posibilitatea alimentării rapide și sigure, fiind dotate cu pompe de mare viteză și autentificare cu doi factori (2FA), disponibilă exclusiv prin cardurile MOL Group GOLD Europe.

Terminalele externe de plată asigură o experiență rapidă și simplificată, stațiile fiind în mare parte neasistate.

Combustibilul Diesel EVO disponibil în stațiile MOL Truck respectă cele mai înalte standarde de calitate și asigură performanțe constante pentru motoarele vehiculelor grele, având proprietăți eficiente de curățare și protecție a motorului. Datorită formulei anti-spumare, timpul petrecut pentru alimentare se reduce semnificativ, facilitând fluxul rapid al vehiculelor.

Un aspect important al operării terminalelor externe este limita minimă de credit disponibil necesară pe card la momentul tranzacției, care trebuie să fie de minimum 1.000 de euro (sau echivalent în moneda locală). Dacă limita este insuficientă, alimentarea va fi respinsă automat, existând posibilitatea plății la terminalul intern doar în stațiile selectate.

Meniu pentru șoferi în baza alimentării

MOL Truck vine și cu o ofertă specială pentru șoferi la stația M43 Szentgellért (km 49) din Ungaria.

Astfel, șoferii care alimentează minim 300 de litri de EVO Diesel primesc o cafea proaspătă gratuită, iar pentru alimentarea a peste 500 de litri, MOL oferă o supă gulaș și o baghetă, disponibile exclusiv în restaurantul stației în ziua alimentării.

Meniul poate fi revendicat doar în ziua alimentării și va fi adăugat într-o tranzacție separată imediat după plata carburantului. Meniul cu supă se poate ridica din restaurantul stației, pe baza unui card de meniu ștampilat, oferit de personalul stației.

MOL introduce MOL Truck, stații de carburant dedicate camioanelor
Lista de stații de carburant MOL Truck din Ungaria și Slovenia.

Din aceeași categorie...

Back to top button