Nordic Transport Group a plătit 45.000 de euro către 8 șoferi filipinezi

Nordic Transport Group a plătit 45.000 de euro către opt șoferi filipinezi, angajați ai unui subcontractor din Polonia, controlat de o altă companie daneză.
Opt șoferi filipinezi, angajați ai unei companii din Polonia, controlată de Kurt Beier Transport, care au efectuat transport și pentru Nordic Transport Group, au primit compensații financiare de 45.000 de euro.
Povestea a început în noiembrie 2018, când sindicatul 3F din Danemarca a anunțat că a descoperit 22 de șoferi filipinezi și patru șoferi srilankezi care locuiau în condiții „spartane” în weekend-uri în containere situate în orașul danez Padborg, situat pe linia de frontieră cu Germania.
Sindicatul 3F a susținut atunci că șoferii asiatici au fost angajați de compania poloneză de camioane HBT International Transport, controlată de transportatorul danez Kurt Beier Transport, folosind un permis de ședere polonez. Pentru cei care nu știu, Polonia este singura țară EU28 care a simplificat angajarea șoferilor din afara UE.
Potrivit sindicatului danez, acestor șoferi li se plăteau 8000 de coroane pe lună (aprox. 1.072 de euro), în condițiile în care aceștia erau subcontractați de companii de transport din Danemarca, punând astfel în aplicare dumping social.
Condițiile de trai din Padborg au fost, de asemenea, obiectul unei intervenții a comisarului danez pentru Concurență în Comisia Juncker, Margrethe Vestager.
La 30 septembrie, presa germană a scris că Nordic Transport Group a plătit 45.000 de euro către opt șoferi filipinezi angajați de Kurt Beier Transport, care au reclamat faptul că nu au primit banii pe care-i meritau de drept.
VEZI ȘI: 700 de camioane Volvo pentru flota DHL din Marea Britanie
Cei opt șoferi filipinezi au fost reprezentați de confederația sindicală germană DGB, care a înaintat o cerere salarială nu doar către Kurt Beier Transport, ci și către clientul său, Nordic Transport Group, considerându-le pe amândouă responsabile pentru situație.
Avocații Nordic Transport Group au declarat pentru presa germană că plata banilor a fost decisă voluntar de către compania daneză „exclusiv din motive umanitare și sociale” și, prin urmare, nu reprezintă nicio compensație sau admitere a unei responsabilități comune.
Mai mult, avocații NTG spun că, firma daneză a avut semnată cu Kurt Beier Transport o declarația de conformitate cu normele de muncă și salariul minim. După ce condițiilor de muncă și trai ale șoferilor filipinezi au fost făcute publice, NTG a reziliat contractul cu Kurt Beier Transport.