Norvegia introduce regulile din Pachetul de Mobilitate de la 1 noiembrie
Deși nu face parte din Uniunea Europeană, Norvegia va adopta noile reguli din Pachetul de Mobilitate începând de la 1 noiembrie 2022.
Parlamentul norvegian a luat în calcul încă din primăvară modificarea regulilor naționale privind transportul rutier. Noile reguli, împrumutate din Pachetul de Mobilitate din UE, vor intra în vigoare în Norvegia de la 1 noiembrie 2022.
Cele mai importante noutăți introduse în această toamnă sunt:
- licențierea pentru transport internațional de marfă a vehiculelor cu masă maximă mai mare de 2,5 tone
- reguli de cabotaj pentru vehiculele de peste 2,5 tone
- obligația camioanelor de revenire în țara de înmatriculare la maxim 8 săptămâni
- obligația de a permite șoferului revenirea acasă sau la o bază a companiei cel puțin o dată la 4 săptămâni
- interzicerea efectuării pauzelor săptămânale normale în cabină
- o pauză de 4 zile la cabotaj într-o anumită țară după efectuarea operațiunilor de cabotaj permise
VEZI ȘI: Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) a organizat prima conferință în România
Norvegienii vor introduce aceste schimbări nu doar pentru a-și armoniza legislația cu cea din UE, ci și pentru a-și proteja propriile interese.
Autoritățile sunt convinse că principiile Pachetului de Mobilitate se vor dovedi eficiente pentru piața norvegiană, protejând transportatorii locali de competiția din străinătate.
















