Noua cabină Volvo va avea un sistem de camere video
Volvo Trucks a prezentat astăzi al doilea film promoțional pentru noua sa cabină, care confirmă prezența unui sistem de camere video în locul oglinzilor clasice.
Volvo continuă să prezinte detalii despre noua cabină Aero, care va fi prezentată la 29 ianuarie: dacă din primul film se putea intui că aceasta va fi echipată cu un sistem de camere video, al doilea prezintă imagini cu camerele.
Imaginile destul de neclare prezintă mai întîi dispozitivul de sus, iar apoi din lateral. Camerele par a fi foarte asemănătoare cu cele surprinse în teste anul trecut, prezentate de noi aici și aici.
La prezentarea oficială de la 29 ianuarie mai rămâne de văzut arhitectura sistemului, mai exact dacă acesta este 100% digital sau un mix camere-oglinzi. În pozele din teste, camioanele păstrau oglinzile pentru colț și ușa pasagerului. Alte necunoscute rămase de dezvăluit sunt numele sistemului, precum și felul în care arată și sunt amplasate monitoarele.
VEZI ȘI: Volvo a livrat prima betonieră electrică pentru Holcim
Ca un făcut, tot astăzi Volvo Trucks a publicat un material în care se vorbește despre diferențele dintre condusul cu un sistem de camere video și monitoare și cel cu oglinzi convenționale. Pe lângă vizibilitatea directă îmbunătățită, camerele video au și avantajul unui consum mai mic cu până la 1,5%.
Din tonul materialului putem specula că noul sistem de camere video va fi doar opțional pe noua cabină, companiile putând alege în continuare o configurație cu oglinzi laterale clasice.


















