Bus

Noua gamă VDL Citea: fotografii și informații oficiale

VDL Bus & Coach a prezentat noua gamă de autobuze urbane și regionale Citea. Aceasta propune 4 versiuni de lungime, propulsie exclusiv electrică, baterii în podea, un perete lateral dintr-o singură bucată și un mediu ergonomic pentru șofer.

Noua generație Citea se bazează exclusiv pe un sistem de propulsie electrică. Producătorul promite o autonomie zilnică de până la 600 km, un număr de pasageri mai mare decât la autobuzele diesel și un cost total de proprietate mai mic în majoritatea operațiunilor.

Noua gamă VDL Citea: fotografii și informații oficiale

Noua gamă VDL Citea cuprinde 4 versiuni de lungime: 12, 2 metri (cu podea joasă LF sau cu intrarea joasă LE), 13,5 metri cu două axe (LE), 14,9 metri (LE) și 18,1 metri (LF). Toate vehiculele pot parcurge între 500 și 600 km pe zi. Cea mai mare baterie disponibilă pentru modelul de 12,2 metri lungime este de 490 kWh.

Pachetul standard de baterii este integrat în podea. Configurația asigură un număr maxim de scaune și un flux optim al pasagerilor. De asemenea, centrul de greutate al autobuzului scade, cu efect pozitiv asupra manevrabilității și confortului la bord.

VEZI ȘI: IVECO S-WAY vine cu motoare noi și un consum redus cu 3%

O nouă trăsătură unică este peretele lateral fabricat dintr-o singură bucată de material compozit. Soluția aduce o scădere a greutății (aproximativ 15% față de un panou lateral convențional), a vibrațiilor și a zgomotului provenit din exterior. De asemenea, se elimină punțile termice de la îmbinări și scade consumul sistemului de climatizare.

Șoferul dispune de climatizare separată, care poate fi setată între 17 și 27 de grade Celsius. Compartimentul pasagerilor este încălzit sau răcit de un sistem de pompă de căldură dezvoltat intern. 60% din căldură vine din podea.

Noile autobuze Citea vin în standard cu geamuri duble, care reduc consumul de energie cu 10%. Consumul total de energie a scăzut cu aproximativ 25%.

Poziția în scaunul șoferului a fost îmbunătățită, coloana de direcție are o plajă mai largă de ajustare, iar volanul necesită o forță redusă pentru manevre. Alegerea unui aranjament preferat pentru pedale este de asemenea o noutate.

Noua gamă VDL Citea: fotografii și informații oficiale

Din aceeași categorie...

Back to top button