Camioane

Noul Actros, una dintre premierele Mercedes-Benz de la Bauma 2019

În cadrul Bauma 2019, Mercedes-Benz va expune o mulțime de premiere, dar și câteva dintre tehnologiile cu care poate fi echipat noul Actros, unul dintre stâlpii diviziei de camioane.

Cu noul Actros, Mercedes-Benz lansează sistemul de conducere semi-autonomă Nivel 2, capabil să ofere un plus de siguranță în timpul curselor. Sistemul poartă denumirea de Active Drive Assist (ADA) și formează partea de bază a viitoarelor tehnologii care promit conducerea complet autonomă.

ADA reprezintă o versiune mult mai avansată a unui sistem care acum integrează următoarele funcții: Distance Warning Assist, Lane Keeping Assist și Emergency Brake Assist. Mulțumită acestui sistem, camionul va putea accelera, frâna și chiar își va putea schimba direcția fără intervenția șoferului. În aceste condiții, stresul șoferul scade, confortul său crește, iar siguranța la fel.

Pentru ca sistemul de conducere semi-autonomă să funcționeze, șoferul trebuie întotdeauna să aibă mâinile pe volan, iar drumul pe care circulă trebuie să fie marcat corespunzător, iar benzile să aibă o lățime cuprinsă între 3.2 și 4 metri.

Tot în cadrul Bauma 2019, Mercedes-Benz va prezenta pe noul Actros și sistemul MirrorCam. Acestea înlocuiesc oglinzile exterioare tradiționale cu două camere video care transmit imaginile înregistrate pe două ecrane color cu diagonala de 15 inch.

Fiecare dintre cele două ecrane este montat pe cei doi montanți ai cabinei. Tehnologia este standard pe Actros, în timp ce pe Arocs, aceasta este oferită opțional.

VEZI ȘI: Din 2020, camioanele vor putea avea cabine mai lungi cu până la 90 centimetri

Un alt sistem de siguranță pregătit de nemți este versiunea a cincea a tehnologiei Active Brake Assist 5. Aceasta poate acționa sistemul de frânare în momentul în care sistemul detectează un accident iminent cu un alt vehicul sau chiar cu un pieton. Mai mult decât atât, sistemul este capabil să oprească complet camionul.

Noul Actros, una dintre premierele Mercedes-Benz de la Bauma 2019

Nemții spun că noul Actros este mult mai eficient în ceea ce privește consumul de carburant.

Mercedes-Benz nu a îmbunătățit doar aerodinamica, ci și modul de funcționare al motoarelor, respectiv sistemele de asistență care ajută în momentul activării pilotului automat adaptiv.

La interior, șoferii se vor bucura de experiența noului sistem de infotainment, dar și de sistemele de iluminat moderne cu LED.

Din aceeași categorie...

Back to top button