Noul Audi A1 Sportback și-a făcut debutul pe piață

Noul Audi A1 Sportback și-a făcut debutul pe piață

Lansat în 2010, modelul A1 Sportback a ajuns la a doua generație, fiind caracterizat de designul său deosebit de dinamic.

Noul Audi A1 Sportback este partenerul perfect în mediul urban, fiind totodată foarte potrivit şi la drum lung.

Designul exterior este caracterizat printr-o personalitate puternică, masculină, marcată de genele primului quattro. Caracterul sportiv al modelului este întărit de ecartamentul lat şi consolele scurte accentuează

Noul Audi A1 Sportback a crescut în lungime cu 5.6 cm, având acum 4.03 metri, lățimea este aproape aceeași, adică 1.74 metri, iar înălțimea este de 1.41 metri, respectiv 1.43 metri cu antenă.

Secțiunea frontală distinctivă este dominată de grila Singleframe lată şi poziționată în partea de jos, precum şi de elementele laterale care sugerează prizele de aer.

Sub marginea capotei motorului se află două fante înguste, integrate în design ca un omagiu adus modelului Sport quattro, legendara mașină din 1984 a mărcii.

Privit din lateral, Noul Audi A1 Sportback amintește de primul Audi quattro, așa-numitul Audi Ur-quattro, dar şi de Sport quattro: stâlpul C lat şi înclinat, pare că împinge mașina înainte, chiar şi atunci când aceasta stă nemișcată.

Noul Audi A1 Sportback și-a făcut debutul pe piață

Linia contrastantă a plafonului, care este disponibil în două culori închise, se termină deasupra stâlpului C.

Astfel, se creează impresia că plafonul este poziționat mai jos şi că întreaga mașină este mai joasă.

Toate liniile de pe lateral, de la marginea geamurilor la prag, se ridică înspre spate, desenând astfel un triunghi. Roțile accentuate în manieră distinctivă şi linia inferioară a „umerilor” conferă modelului A1 Sportback o alură solidă pe șosea.

Linia inferioară care unește marginile aripilor coboară şi mai mult centrul de greutate vizual.

Echiparea S Line, accentuează mai puternic caracterul sportiv al automobilului, adăugând numeroase detalii specifice.

VEZI ȘI: Berliner Verkehrsbetriebe (BVG) a comandat 15 autobuze Citaro Electric

Printre acestea se numără prizele mai mari de aer, decorul adițional de pe pragurile portierelor, o fantă centrală alungită, sub capota motorului, precum şi aripa mai mare din spate.

Motorul cel mai puternic poate fi recunoscut şi datorită terminațiilor duble ale sistemului de evacuare.

Pentru noul A1 Sportback sunt oferite, spre alegere, zece culori exterioare. Plafonul mașinii compacte poate fi finisat opţional într-o culoare contrastantă, de la pilonul A la eleronul plafonului.

Jantele mari, de 18 inchi, cu finisaj într-o nuanţă elegantă de bronz, alb sau negru conferă modelului accente pline de forţă. Folia cu inelele Audi aplicată pe partea laterală a maşinii este disponibilă şi în nuanța jantelor.

La fel ca la legendarul Audi Sport quattro, atât farurile, cât şi blocurile optice spate cu LED sunt închise la culoare.

Inelele Audi din grila Singleframe a radiatorului şi înscrisul cu denumirea modelului din partea din spate a maşinii sunt negre.

Pentru prima dată, clienții pot combina după cum doresc liniile de echipare exterioare cu cele interioare.

În funcţie de lina de echipare (basic, advanced sau S Line), elementele de la exterior sunt disponibile în diferite configuraţii. Pachetul de design black completează totul cu accente atractive adiționale.

Comenzile şi afișajul
Noul Audi A1 Sportback este optim pregătit pentru viitorul digital. Chiar şi în versiunea de bază, în dotarea standard, sunt incluse volanul multifuncțional şi panoul de instrumente complet digitalizat, cu afișajul de 10.25 inchi de înaltă rezoluție.

Noul Audi A1 Sportback și-a făcut debutul pe piață

Afișajul opțional Audi virtual cockpit, cu funcții extinse, prezintă în câmpul vizual direct al șoferului informații şi funcții diverse, precum hârțile animate pentru navigație şi grafica animată a anumitor sisteme de asistență.

Sistemele de infotainment şi Audi connect
Interfața Audi pentru smartphone-uri vă ajută să fiți mereu optim conectat la bordul noului A1 Sportback.

Aceasta integrează smartphone-urile Android și iOS, folosind Android Auto și Apple CarPlay într-un mediu programat special pentru acestea în MMI și oferă 2 interfețe USB (1x USB-A, 1x USB-C cu sistem optimizat de încărcare).

O altă opțiune, Audi phone box asigură o calitate optimizată a recepției cu suport LTE și încărcă smartphone-ul inductiv, conform standardului Qi.

Pasionații de muzică vor fi încântați de tunerul Digital Audio Broadcasting, dar și de sistemul de sunet Audi sound sistem şi, mai ales, de sistemul de sunet Bang & Olufsen Premium.

Sistemul B&O dispune de 11 difuzoare şi de o putere de 560 de wați. Efectul 3D al acestui sistem utilizează parbrizul pentru reflectarea sunetului.

Caroserie
Caroseria noului Audi A1 Sportback include elemente realizate din oțel format la cald pentru baza zonei pasagerilor. Caroseria rigidă şi îmbinările perfecte garantează manevrabilitatea precisă şi absența zgomotelor deranjante la bord.

Cu o suprafață frontală de 2.07 mp şi un coeficient aerodinamic de 0.31, A1 Sportback nu-i oferă aerului prea mult loc de atac.

Motorizări
Noul Audi A1 Sportback poate fi echipat cu motoare TFSI, cu puteri între 70 kW (95 CP) și 147 kW (200 CP). Toate propulsoarele beneficiază de supraalimentarea cu turbină, injecție directă şi de filtru de particule.

În România, vor fi disponibile trei versiuni de putere: 30 TFSI, adică un motor cu trei cilindri şi capacitatea de 1.0 litru de 116 CP, precum şi motorul 35 TFSI cu patru cilindri de 1.5 litri și 150 CP, plus sistemul de eficientizare a consumului, Cylinder on Demand (COD) şi 40 TFSI de 200 CP și cuplu 320 Nm. De asemenea, va fi introdusă şi motorizarea de bază: 25 TFSI de 95 CP.

Audi oferă pentru toate motoarele o transmisie manuală sau una automată S tronic cu dublu ambreiaj şi șapte trepte. Excepție face doar 40 TFSI, care are ca dotare standard transmisia S tronic cu șase trepte.

Noul Audi A1 Sportback va putea fi comandat începând cu vara anului 2018 şi va fi lansat în Europa în toamna anului 2018. Prețurile pentru Germania încep de la 20.000 de euro.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.